Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 30, Ediția de Iarnă 2019

Ediția de Iarnă 2019

A ministry of…

Author: Dr. Roger Pascoe, President,
The Institute for Biblical Preaching
Cambridge, Ontario, Canada
Email: [email protected]
Phone: 519-620-2375

Partea I: Consolidarea Predicării Expozitive

„Consolidarea încheierii”

De obicei, încheierea se pregătește la sfârșit, chiar înainte de a scrie introducerea (sau în același timp cu introducerea). Introducerea și încheierea merg împreună – cea din urmă o încheie pe prima. La fel cum riscul unei introduceri slabe este să nu reușească să atragă atenția ascultătorilor asupra conținutului mesajului tău, tot așa riscul unei încheieri slabe este să nu reușească să îi facă pe ascultători să își asume ceea ce le cere mesajul.

Scopul principal al încheierii este să încheie mesajul – și mesajul nu este încheiat așa cum trebuie dacă nu motivează oamenii la transformarea vieții. De aceea predicăm – nu ca să transmitem mai departe niște informații interesante, nu ca să ne umplem capul cu diferite cunoștințe, nu ca să ne facem unii pe alții să ne simțim bine, ci ca să fim un catalizator pentru schimbarea vieții. Noi „pe oameni căutăm să-i încredințăm” (2 Cor. 5:11).

Poți distruge eficiența predicii tale printr-o încheiere slabă. Mulți predicatori nu știu cum să conducă predica înspre concluzie. Acest lucru se întâmplă atât în vorbirea publică, cât și în predicare. O încheiere slabă este ca omul care a început să zidească un turn, dar nu l-a putut termina.

Să observăm două pericole importante cu privire la încheiere:

1. A încheia înainte ca predica să fie gata.

2. A încheia după ce predica este gata.

O încheiere slabă are, în principiu, două cauze:

1. Insuficientă gândire, pregătire și rugăciune în ce privește încheierea și ceea ce tu și Duhul Sfânt vreți să realizați prin intermediul ei.

2. Încheierea nu primește importanța pe care o are.

A. Elementele De Bază Ale Unei Încheieri Bune

1. Rezumarea: „Cristalizează” Adevărul

Una dintre cele mai bune metode de învățare este repetarea – tiparul de bază este:

(1) Anunță ce urmează să spui (introducerea)

(2) Spune (cuprinsul)

(3) Amintește-le ce le-ai spus (încheierea)

Ai grijă să nu te repeți prea mult – sumarizează doar! Și nu prefața rezumarea cu o frază predictibilă, cum ar fi: „Ce am învățat în dimineața aceasta este…” Fă rezumarea o parte naturală a încheierii, nu sumarizând-o punctual, ci reluând scopul și cursul ideilor predicii în încheiere.

Este bine să repeți ideea centrală a predicii în încheiere, precum și în câteva alte locuri de-a lungul predicii, dacă o poți insera în mod natural. Făcând lucrul acesta, realizezi câțiva pași importanți:

(1) Amintești ascultătorilor de unde ai început, legând încheierea de introducere.

(2) „Cristalizezi” (întărești) subiectul teologic general al predicii și al textului biblic.

(3) Îi ajuți pe oameni să țină minte ideea predicii.

(4) Demonstrezi că ai predicat ceea ce ai spus că vei predica - i.e. ai demonstrat ideea principală, sau ai explicat adevărul, sau i-ai sfătuit să-și însușească o idee, sau ai răspuns la întrebarea pe care ai ridicat-o la început.

(5) Rezumi din nou întreaga predică într-o frază și de data aceasta ar trebui să se aprindă un beculeț în mintea ascultătorilor, dacă nu s-a întâmplat până acum lucrul acesta. Ei ar trebui să-și spună: „Da! Acesta este adevărul ce se desprinde din text!”

O modalitate de rezumare a predicii este repetarea punctelor principale. În felul acesta, ascultătorii aud din nou predica schițată și pot să vadă de unde ai pornit și, să sperăm, unde trebuie ei să ajungă.

Dacă ai prezentat în introducere scopul predicii tale, poți să îl repeți din nou în încheiere, clarificând provocarea mesajului, pentru ca aceasta să fie foarte clară și pentru ca atenția ascultătorilor să fie concentrată pe ideea motivatoare.

Această rezumare are scopul de a clarifica – de a arăta foarte clar care este provocarea mesajului; de a cristaliza ideea centrală și de a transmite gândul tău final și lămuritor.

Încearcă să faci referire la punctul de contact de la început (dacă este posibil). Poate ai spus o povestire care ilustra problema, sau ai recitat o poezie, sau ai dat un exemplu. Făcând din nou referire la punctul respectiv, ascultătorii îl vor vedea în lumina a ceea ce ai predicat. Sau poate ai lăsat ceva neterminat, iar acum poți încheia povestirea sau poți oferi răspunsul la problemă. Referirea la introducere, atunci când ești la încheiere, funcționează ca o ramă foto, încadrând predica, sau ca sfârșitul unei cărți, reprezentând finalul.

2. O Ilustrație: „Vizualizează” Adevărul

Ilustrația este un mod foarte eficient de a aduce toată predica la un loc în încheiere. Dacă alegi ilustrația corectă, aceasta va zugrăvi tema pe care ai predicat-o și o va imprima în mintea ascultătorilor. Ilustrația îi ajută pe oameni să înțeleagă adevărul pe care l-ai prezentat, precum și felul în care viața lor se raportează la acel adevăr.

Ilustrațiile au rolul de a transforma un adevăr abstract în ceva vizibil și concret. Folosește însă doar ilustrații care se potrivesc cu tema predicii și nu le face prea lungi! Poți încheia apoi cu o poezie (sau cu un imn) sau cu un citat relevant ca o „ilustrație” finală. Poezia are o eficiență aparte prin faptul că exprimă adevăruri abstracte prin imagini verbale unice și pline de culoare, într-o formă condensată.

3. Un Îndemn: „Concretizează” Și „Personalizează” Adevărul

Îndemnul, ca și repetarea, refocalizează atenția asupra scopului predicii, adică îi motivează pe ascultători să facă ceva; să facă ceva „moral și spiritual”; să își însușească mesajul.

În această parte a încheierii, spune ascultătorilor ce vrei să facă, adică să își schimbe comportamentul, gândirea, atitudinile, relațiile, să asculte de adevăr etc. Dacă predica a fost convingătoare, oamenii ar trebui să se întrebe deja „Ce să facem?” sau „De ce să facem lucrul acesta?” sau „Cum putem să facem asta?” Sarcina noastră este să răspundem la aceste întrebări nerostite, spunându-le oamenilor „ce”, „de ce” sau „cum”, învățându-i să se pocăiască și să asculte adevărul.

Uneori textul însuși îți oferă aplicația din încheiere. De multe ori paragrafele din scrierile lui Pavel se termină cu o aplicație.

Îndemnul tău trebuie să fie personal – adresează-te cu „tu” sau „dumneavoastră”. Acum ai trecut de etapa „noi”. Acesta este rolul profetului care vorbește din partea lui Dumnezeu și cere ca oamenii să răspundă la mesajul său.

Aceasta este „aplicația” finală. Deși ai aplicat adevărul de-a lungul predicii, încheierea îți dă o ultimă șansă de a-l accentua în mod special și personal. Așa că, fă-o într-un mod cât mai concret și mai elocvent! Dă exemple concrete de acțiuni pe care le aștepți ca rezultat al acestei predici! La fel a făcut și Isus la sfârșitul Predicii Sale de pe Munte, folosind în încheiere atât o ilustrație grăitoare, cât și o aplicație pătrunzătoare (Mat. 7:24-26). Aceasta este ultima ta șansă de a face predica relevantă – de a construi podul între lumea biblică și cea contemporană și de a răspunde la întrebările ce, de ce și cum. Aplicația trebuie să reiasă din text și nu să vină din experiența ta sau din convingerile tale personale.

În punctul acesta îi „rogi fierbinte”, cum făceau și apostolii – îi încurajezi, stăruiești pe lângă ei (ex. să se împace cu Dumnezeu), îi îndemni (ex. să se asemene cu Hristos).

4. Invitația: „Actualizează” Adevărul

Invitația dă oamenilor ocazia să răspundă – să „împlinească/pună în practică” adevărul în viața lor. Această parte a încheierii poate lua diferite forme, în funcție de tipul predicii și de audiență. Însă, în general, aici ceri un verdict. Este momentul pentru luarea unei decizii. Orice predică bună cere luarea unei decizii. Așadar, în încheiere, facem un apel direct și personal, cerând un răspuns.

Acest lucru era ceva obișnuit în predicile biblice. De pildă, Iosua a lansat o provocare poporului în Iosua 24:15: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” Tot așa încheie și Petru în Fapte 2:36-40: „Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” Acesta este apelul direct al lui Petru la conștiințele lor, la care ei au răspuns imediat: „Ce să facem?” Și el a pus în practică adevărul, spunându-le: „Pocăiţi-vă… și fiecare din voi să fie botezat”. Iată cum își încheie Pavel predica din Fapte 17:30-32: „«Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi… » Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc…”

Scopul predicatorului nu este să îi trimită pe oameni înapoi la fel cum au venit și nici scopul ascultătorului nu este să plece la fel cum a venit. Noi predicăm și oamenii ascultă petru a fi schimbați prin Cuvânt și prin Duhul Sfânt, prin intermediul predicării.

Ai grijă să lași timp pentru ca Duhul Sfânt să pună în practică mesajul în viața oamenilor. Nu te grăbi, deși avem uneori tendința aceasta. Nu te simți jenat când faci asta! Poate că vei vrea să anunți mai dinainte că vei cere o decizie, pentru ca oamenii să nu fie luați prin surprindere și pentru ca să își poată pregăti răspunsul în timpul predicii.

Încheierea este motivația finală – motivația finală de a crește în viața de creștin sau de a deveni creștin. Timpul pentru răspuns trebuie oferit atât credincioșilor, cât și necredincioșilor. Credincioșii trebuie să se împace cu Dumnezeu și unii cu alții – să-și mărturisească și să se pocăiască de păcatele, obiceiurile, atitudinile, relațiile, credințele, vorbirea lor etc. Necredincioșii trebuie să se împace cu Dumnezeu – să se întoarcă la El, să se încreadă în Hristos, să primească iertare etc.

Timpul pentru răspuns poate fi public sau privat. Nu este nevoie ca toate acestea să aibă loc în timpul serviciului divin. Oamenii pot să dea un răspuns acolo unde se află, la locul lor – ex. pentru mărturisire, pocăință; sau poate avea loc în cadrul unei întâlniri pentru cei interesați (adică cei care vor să afle mai multe) după serviciul divin. Un răspus public poate însemna venirea în față a celor care vor să își mărturisească credința sau ridicarea mâinii, pentru a fi observați și pentru ca tu să te rogi pentru ei.

B. Reguli Ajutătoare Pentru Încheiere

1. Fii Convingător

Când începi încheierea, lumea va fi conștientă de lucrul acesta – așa că fă-o să fie încheiere! Fă să se simtă că mesajul este complet și se încheie! Nu mai continua cu lucruri pe care ai uitat să le spui mai înainte. Nu prezenta material nou aici, pentru că aceasta este o modalitate sigură de a-ți distruge încheierea. Acesta este unul dintre cele mai obișnuite puncte slabe ale unei încheieri. Adăugarea unor informații noi aici nu face decât să producă confuzie și să distragă atenția de la încheiere.

2. Vorbește Clar Și Deslușit

Îndemnul tău nu trebuie să lase loc de îndoială în mintea ascultătorilor tăi cu privire la ceea ce aștepți de la ei (de exemplu, să răspundă la invitație) și de ce. Aplicația trebuie să răspundă la întrebările „ce”, „de ce” și „cum”. Întreabă-te dacă toată lumea poate înțelege în mod clar provocarea lansată. Încearcă să te pui în locul ascultătorilor, care nu au studiat textul ca tine și nici nu au petrecut atât de mult timp în textul respectiv, așa cum ai făcut tu.

3. Fii Precis

Încheierea trebuie să fie precisă și potrivită cu provocarea textului.

4. Fii Autentic În Abordare Și În Atmosfera Pe Care O Creezi

Nu încerca să devii deodată un predicator faimos ca Billy Graham, așteptându-te ca mulțimi de oameni să vină în față în timp ce tu cânți „Așa cum sunt”. Abordează încheierea într-un mod personal și natural!

5. Adresează-Te În Mod Personal

Nu încheia predica într-o notă neclară, imprecisă sau într-o notă nepersonală. Este destul de greu pentru ascultători să înțeleagă un adevăr abstract, ca să nu mai vorbim de un predicator impersonal.

Ascultătorii tăi trebuie să fie convinși că ceea ce ai spus este chiar pentru ei – că tu știi cele mai ascunse secrete din inima și din viața lor. Adesea ascultătorii îți vor spune că ai atins exact inima problemei cu care se confruntă în viața lor. Cum ai știut? De fapt, tu nu ai știut, dar Duhul Sfânt a știut.

Ascultătorii trebuie să plece de la biserică cu o provocare personală, cu răspunsuri la întrebările lor, cu soluții la probemele lor, cu bucuria că au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu predicat. În sensul acesta, încearcă să le lași întotdeauna un cuvânt de speranță. Cuvântul lui Dumnezeu este, într-adevăr, o veste bună și așa trebuie să-l predici. Sunt atât de multe lucruri în lume care produc disperare, așa că nu face asta și în biserică! Oamenii vin la biserică în disperarea lor, căutând vești bune, speranță și răspunsuri la problemele lor. Așa că, dă-le motivul și mijloacele speranței!

Întreabă-te: „Acest mesaj va atinge pe fiecare om în mod personal?” Imaginează-ți biserica, treci printre rânduri și aplică această întrebare la fiecare persoană.

6. Fii Practic

Dacă este o mulțime mare și tu îi chemi în față, trebuie să le dai timpul necesar ca să ajungă acolo și, de asemenea, trebuie să existe și spațiu suficient. Dacă sunt mulți care răspund invitației, ai nevoie de consilieri să te ajute sau trebuie să te întâlnești cu oamenii respectivi după serviciul divin. Dacă necredincioșii răspund invitației, trebuie să le oferi literatură creștină. Dacă răspund persoane care au venit pentru prima dată la biserică, trebuie să le dai materiale despre biserică și despre lucrările sale.

7. Explică Răspunsul

Invitația ta trebuie să aibă semnificație și scop, nu să fie doar ceva ce trebuie să faci la sfârșitul serviciului divin (ceva ce devine un simplu ritual). Explică-le clar ce să facă, cum să răspundă, adică cum ar trebui să fie răspunsul lor, fie că trebuie să-l dea acolo pe loc sau mai târziu, pe măsură ce împlinesc principiile predicii în viața lor.

8. Fii Adecvat

Trebuie să te asiguri că încheierea se potrivește cu ocazia respectivă, cu mesajul și cu audiența. De asemenea, aplicația să decurgă din textul biblic! Ilustrația (dacă folosești) trebuie să fie strâns legată de mesaj și de text (așa încât să nu aibă nevoie de explicații) și de ascultători. Întreabă-te: „Încheierea mea se potrivește cu audiența mea, cu mesajul meu și cu ocazia aceasta?”

C. Pericole Ce Trebuie Evitate

1. Încheierea De Tipul „Adaos” (Sau Încheierea „Îngrămădită”)

Acest tip de încheiere este ca o mașină care continuă să mai meargă puțin după ce o oprești. Predicatorul mai adaugă puțin aici, puțin acolo, până când se pierde nu doar ideea predicii, ci și atenția și răspunsul ascultătorilor. Acest lucru se întâmplă, de obicei, atunci când nu îți planifici cum vei încheia.

A ști cum să te oprești este la fel de important ca și a ști cum să începi. Probabil cu toții ați auzit, din păcate, pe cineva împărtășindu-și mărturia personală în biserică și neștiind, la final, cum să se oprească. Să continui să vorbești atunci când ascultătorii știu că încerci să închei este foarte frustrant pentru ei.

2. Încheierea De Tipul „Tur De Pistă”

Această încheiere apare atunci când predicatorul pare să încheie, iar apoi pornește iar către o altă concluzie. Practic, nu se poate hotărî cum și când să se oprească. Uneori predicatorul se oprește, iar apoi spune: „Ceea ce vreau să spun este că…” și începe să explice concluzia din nou. Trebuie să știi dinainte care va fi sfârșitul și să ai doar unul.

3. Încheierea De Tipul „Deja Vu”

Aceasta este o concluzie care, în loc să sumarizeze predica, de fapt o repetă, așa că o auzim din nou. Este ca un moment „deja vu”, când ești absolut sigur că ai mai fost în locul respectiv și ai mai văzut momentul acela. Aceasta se întâmplă atunci când predicatorul își dă seama că a scăpat ceva sau nu a spus exact ce a vrut să spună. Spune ce ai ce de spus și încheie!

4. Încheierea De Tip „Resturi”

Uneori predicatorul spune la concluzii ceea ce nu a putut spune de-a lungul predicii. Fii disciplinat și renunță la tot ceea ce nu este relevant pentru mesajul tău. Nu încerca să incluzi în predică tot ceea ce afli în timpul studierii textului. Fii fără milă atunci când trebuie să ștergi informații! Pune la încercare toate informațiile descoperite: „Este informația aceasta relevantă pentru tema predicii?”

Predica nu este un comentariu al textului biblic în care trebuie să prezinți toate punctele de vedere și tot ceea ce au scris toți teologii vreodată pe subiectul respectiv. Predica este ca o împușcătură de pușcă (o singură împușcătură, bine țintită), nu ca una de pistol (mai multe împușcături distribuite pe o arie mai extinsă).

5. Încheierea De Tipul „Același Joc”

Acest tip de încheiere apare atunci când folosești de fiecare același format și toată lumea știe ce abordare ai, pentru că este aceeași de fiecare dată. Varietatea este la fel de importantă în încheiere, ca și în introducere. Așadar, nu servi încheierea în același în fiecare săptămână.

6. Încheierea „Manipulatoare”

Acesta este un pericol care trebuie evitat cu orice preț. Manipularea sau intimidarea sunt încercări de a forța o decizie prin presiune sau înșelătorie. Îndemnarea, pe de altă parte, este doar un apel la ascultători să răspundă față de adevărul predicii, pe măsură ce Duhul Sfânt aplică mesajul în inima în voința lor.

D. Observații Finale Cu Privire La Încheiere

1. Gîndește Încheierea Și Scrie-O În Întregime

Nu vrei să faci o încheiere pe moment! Este prea important și, adesea, prea greu să o faci în mod spontan!

2. Trebuie Să Cunoști Concluzia

Aceasta a fost stabilită în introducere – în „scopul” predicii și în ideea principală a predicii. Concluzia, așadar, se leagă de introducere.

3. Alocă Timp Încheierii

Nu grăbi încheierea! Las-o să pătrundă în așteptările pe care le ai de la ascultători! Și dă-le șansa să răspundă!

4. Adaptează Încheierea La Mesajul Predicat

Dacă ai făcut schimbări în timp ce predicai mesajul, atunci va trebui să încorporezi acele schimbări în încheiere.

5. Încrede-Te În Dumnezeu În Ce Privește Rezultatul

În definitiv, numai Duhul Sfânt poate schimba viețile oamenilor. Noi trebuie să facem tot ce putem pentru a facilita această schimbare (la urma urmei, noi suntem cei pe care Dumnezeu i-a ales să facă lucrul acesta). Însă după ce noi ne-am făcut partea, rezultatele rămân în seama lui Dumnezeu. Este o mare ușurare pentru predicator să se încreadă în Dumnezeu în ce privește rezultatul, mai ales atunci când nu vezi rezultatele dorite sau așteptate.

Partea A II-A. Mesaj Biblic

„Procese în biserică” (1 Cor. 6:1-11) ¹

Dr. Stephen F. Olford

Introducere În pasajul acesta, Pavel vorbește despre cea de-a doua neorânduială din biserică ce îi fusese adusă la cunoștință. Aceasta avea de-a face cu litigii sau procese în adunare. Problema aceasta îi afecta în special pe grecii din biserică, deoarece evreii nu obișnuiau să își caute dreptatea la tribunal. Învățătura lor le interzicea lucrul acesta în mod explicit. În ceea ce îi privește pe greci, însă, lucrurile stăteau altfel. Lor le făcea plăcere să se dea în judecată unii pe alții! Parcă întreaga lor viață era strâns legată de procedurile legale.

Apostolul, pe de altă parte, ne arată în versetele acestea, că atunci când creștinii se ceartă între ei, ar trebui să fie judecați de alți creștini și nu de judecători nenăscuți din nou. Desigur, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne folosim niciodată de tribunalele din țara noastră. Există situații și împrejurări care cer lucrul acesta. De fapt, este bine să ne amintim că însuși autorul acestei epistole, apostolul Pavel, a apelat o dată la un tribunal pământesc (Fapte 25:11); însă nu a făcut niciodată lucrul acesta pentru o dispută din cadrul bisericii lui Dumnezeu sau pentru o dispută între frați creștini. Așadar, învățătura ce reiese clar din această parte importantă a Cuvântului lui Dumnezeu este că:

I. Litigiul Între Creștini Este Contrar Menirii Bisericii

„Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi, şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia? Deci când aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care biserica nu-i bagă în seamă?” (1 Corinteni 6:1-4). Pavel intră în subiectul acesta folosind cuvinte de uimire și provocare. El spune: „Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi?” (v. 1). Apoi prezintă două motive pentru care o astfel de practică este contrară menirii bisericii. În primul rând, sfinții sunt meniți să judece lumea (v. 2). Acest adevăr remarcabil apare atât în evanghelii, cât și în epistole.

Isus a spus: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19:28).

Iuda a spus: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14-15).

Pavel ne amintește că „dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El…” (2 Timotei 2:12) Ce menire! Cât de unit este credinciosul cu Hristos și cât de înălțat este, atât în poziție, cât și în putere! Și totuși, corintenii neglijau toate aceste lucruri, fie din neștiință, fie în mod intenționat. În loc să își exercite autoritatea spirituală pe care o aveau prin unirea cu Capul lor înviat, ei erau cu totul incapabili să rezolve aceste certuri mărunte din biserica locală.

Cel de-al doilea motiv al lui Pavel este o dezvoltare a celui dintâi. El întreabă: „Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (v.3). El extinde ceea ce a spus deja, pentru a include și autoritatea supremă pe care o vor avea sfinții împreună cu Domnul lor peste toate ființele create din împărăția eternă. Perspectiva aceasta este, cu siguranță, uluitoare! Și, totuși, este adevărată, pentru că Dumnezeu spune așa.

Cât de nesăbuiți erau, așadar, credincioșii din Corint, și cât de nesăbuiți sunt credincioșii din ziua de azi, să nu poată judeca în probleme legate de viața aceasta (v. 3). Într-adevăr, cu o ironie mușcătoare, apostolul sugerează că până și cei mai nebăgați în seamă din biserică trebuie să fie mai calificați decât judecătorii pământești pentru a soluționa disputele din biserică. Așadar, vedem că litigiile între creștini sunt contrare menirii bisericii.

II. Litigiul Între Creștini Este Contrar Politicii Bisericii

„Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate? Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!” (1 Corinteni 6:5-6). Sensul general al acestor două versete arată foarte clar că politica divină pentru rezolvarea conflictelor din biserică are două părți:

În primul rând, astfel de certuri și probleme nu au absolut nimic de-a face cu necredincioșii. Nimic nu este mai nepotrivit față de scopul lui Dumnezeu pentru biserica locală decât să aștepte ca problemele poporului lui Dumnezeu să fie rezolvate de judecători nedrepți și neregenerați spiritual. Biserica locală se coboară foarte jos atunci când trebuie să apeleze la un consilier lumesc pe probeme ce țin de viața, credința și practica creștină. Într-adevăr, a te coborî la acest nivel înseamnă a recunoaște, în mod eronat, că modul de viață creștin este nepotrivit.

În al doilea rând, arbitrajul litigiilor sau „împăcarea frățească”, sugerată de termenul „să judece” din versetul acesta, trebuie să aibă loc prin grija bărbaților „înțelepți” din biserică. Biserica nu este, esențialmente, o democrație, ci mai degrabă o teocrație – sau, mai bine zis, o „cristocrație”. Prin conducerea Domnului Isus, se stabilește o scară ierarhică de comandă în ce privește conducerea și judecarea. Biserica trebuie să se supună acesteia, deoarece Scriptura spune: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri…” (Evrei 13:7). Acolo unde cei care conduc biserica sunt învățați și conduși de Duhul Sfânt, nu trebuie să existe problemă ce nu poate fi rezolvată. Pavel arată lucrul acesta foarte clar prin felul în care se adresează situației nepotrivite și absurde din biserica din Corint. El exclamă: „Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta…” (6:5), iar apoi întreabă în termeni umilitori dacă se poate „găsi” în adunare în om „înțelept”, care să fie capabil să judece între un credincios și altul!

Am putea adăuga faptul că această politică divină nu a fost niciodată abrogată. Dumnezeu încă se așteaptă ca biserica Lui să fie condusă și judecată în conformitate cu Cuvântul Său.

III. Litigiul Între Creștini Este Contrar Dragostei Creștine Din Biserică

„Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba? Dar voi singuri sunteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi!” (1 Corinteni 6:7-8). În capitolul 13 al acestei epistole, Pavel spune care este motivația supremă pentru fiecare faptă și reacție din viața bisericii. Această motivație este dragostea. Într-adevăr, el spune că poți să ai totul, dar dacă nu ai „dragoste”, nu ai nimic. Aceste cuvinte ale apostolului sunt doar un ecou al cuvintelor Stăpânului: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35). În mod evident, apostolul are în minte această „motivație supremă” atunci când tratează subiectul delicat al litigiului.

Observăm că termenul „frați” se repetă mereu în aceste versete (5, 6, 8). Pavel spune că mai bine suferi nedreptate din partea fratelui tău creștin decât să fii atât de lipsit de dragoste încât să duci conflictul la un tribunal păgân. Traducerea în engleză Revised Standard Version traduce versetul 7 astfel: „Să vă judecați între voi înseamnă să fiți ÎNFRÂNȚI.” Cu alte cuvinte, Pavel spune că poți să câștigi legal și să suferi o înfrângere morală în același timp. Sau, se poate întâmpla nu doar să refuzi să suferi nedreptate, ci chiar să aduci un rău mai mare asupra altora. O astfel de atitudine este exact opusul asemănării cu Hristos și opusul dragostei de la Calvar. Iată ce citim cu privire la Mântuitorul nostru: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23). Așadar, firea pământească, cu toate multiplele sale forme de egoism, nemulțumire și dorință de răzbunare, toate sunt anulate atunci când aplicăm dragostea crusii prin puterea Duhului Sfânt.

IV. Litigiul Între Creștini Este Contrar Purității Bisericii

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:9-11). Pentru a ajunge la puctul culminant al acestui subiect, Pavel arată incompatibilitatea absolută dintre lume și biserică. El îi pune în contrast pe cei „nedrepți” din versetul 9 cu cei care sunt „spălați… sfințiți… socotiți neprihăniți” din versetul 11. El recunoaște fără teamă că, fără harul lui Dumnezeu, omul neregenerat spiritual în starea sa cea mai bună este capabilă de:

a) Curvie – un termen care înseamnă literalmente prostituția bărbaților.

b) Idolatrie – termen care semnifică înlocuirea lui Dumnezeu cu altceva sau altcineva.

c) Preacurvie sau adulter – termen ce descrie relația sexuală cu soțul/ soția altcuiva.

d) Efeminare – termen ce sugerează pierderea bărbăției sau a feminității cu scopul de a trăi în plăcere și lux.

e) Sodomie – termen ce se referă la păcatele homosexualității și sodomiei.

f) Hoție – termen ce acoperă întreaga arie a însușirii ilegale a timpului, energiei sau banilor care aparțin lui Dumnezeu sau altcuiva.

g) Lăcomie – termen ce înseamnă a te închina altora și posesiunilor lor.

h) Beție – termen ce înseamnă a bea neînfrânat.

i) Defăimare – termen asociat cu limba necontrolată și nesfințită.

j) Jecmănire – termen ce denotă acea dorință de a lua mereu ceea ce nu îți aparține.

Ce listă îngrozitoare! Și numai să ne imaginăm că suntem atât de corupți pe cât spune Pavel! Însă a avut loc un miracol: Dumnezeu s-a întâlnit cu noi în Hristos și ne-a transformat; ne-a făcut curați, sfinți și buni. Am fost curățiți, puși deoparte și puși într-o lumină favorabilă înaintea lui Dumnezeu prin numele lui Hristos și prin Duhul Său. Termenii „spălați”, „sfințiți” și „socotiți neprihăniți” descriu „mântuirea deplină” în care am fost aduși numai prin har și prin credința în Hristos.

Concluzie: Dacă aceasta este curăția poziției și stării noastre în Hristos, cum putem noi, cei „chemați să fim sfinți” (2:1) să ne simțim în largul nostru în tribunalele „nedrepte” sau printre judecători nesfinți? Întrebarea își dă singură răspunsul.

Așadar, Pavel înlătură procesele din biserica locală. Și dacă vrem să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu, și noi trebuie sp facem la fel. De fapt, trebuie să mergem chiar mai departe; trebuie să avem grijă ca viața bisericii să nu coboare atât de mult încât să aibă nevoie de astfel de proceduri firești. Înțelegerea menirii, politicii, dragostei și purității noastre în Hristos trebuie să determine orice gând și orice acțiune în biserică și în afara ei.

Partea A III-A. Schițe De Predici

Pentru versiunea audio a acestor predici în limba engleză, dați click pe link-urile următoare: Link 1 - Jn. 20:1-2; Link 2 - Jn. 20:3-10; Link 3 - Jn. 20:11-18

Titlu: Tocmai L-am văzut pe Isus

Tema: Șocul și realitatea învierii

Punctul #1: Mormântul gol îi transformă pe observatori în credincioși (1-10)

1. Mormântul gol îi transformă pe observatori în urmași (1-2)

(1) La cruce, unii erau observatori (Luca 23:55-56)

(2) La mormântul gol, unii erau urmași (1-2)

2. Mormântul gol îi transformă pe urmași în credincioși (3-10)

(1) Pe unii, mormântul gol îi lasă sceptici (6-7)

(2) Pe alții, mormântul gol îi inspiră să creadă (5, 8-9)

Punctul #2: Hristorul înviat transformă durerea în bucurie (11-18)

1. Necunoașterea învierii produce durere (11-13)

(1) Produce durere în ciuda dovezilor (11)

(2) Produce durere în ciuda mărturiei (12-13)

2. Cunoașterea învierii produce bucurie (14-18)

(1) Produce bucurie prin recunoașterea Lui (14-16)

(2) Produce bucurie prin ascultarea de El (17-18)

---

¹ Alte articole din seria aceasta pe 1 Corinteni pot fi citite în edițiile anterioare ale acestui jurnal, după cum urmează: Vara 2016, Toamna 2016, Iarna 2017, Primăvara 2017, Vara 2017, Toamna 2017, Iarna 2018, Primăvara 2018, Vara 2018.