Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 18, Ediția de Iarnă 2016

Ediţia de Iarnă, 2016

Autor: Dr. Roger Pascoe, Preşedinte,

Institutul de Predicare Biblică

Cambridge, Ontario, Canada

(http://tibp.ca/)

“Întărind Biserica în predicare biblică şi conducere”

Partea I: Putere Pentru Predicare, Pt. 3

“Puterea Duhului Sfânt”

Marele predicator puritan, John Owen scrie: „Păcatul disprețuirii (persoanei Duhului Sfânt) și respingerea lucrării Sale este de aceeași natură cu vechea idolatrie și cu respingerea Fiului de către evrei.”¹ Dr. Olford afirmă: „Dacă păcatul din perioada Vechiului Testament consta în respingerea lui Dumnezeu Tatăl, în perioada Noului Testament a lui Dumnezeu, Fiul, atunci păcatul vremurilor noastre este respingerea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt.”²

Există două moduri în care Duhul Sfânt este respins în vremurile noastre (în special dat fiind accentul asupra Duhului Sfânt, în anumite cercuri). La un pol al discuției, Duhul Sfânt este respins prin păcatul evitării – unii predicatori nici măcar nu îl menționează pe Duhul Sfânt. La celălalt pol, Duhul Sfânt este respins prin păcatul extremismului - de ex. lucrări superficiale, manipulări subtile și manifestări iraționale care nu sunt în acord cu Scriptura și nici pentru gloria lui Dumnezeu.

Trebuie să ne asigură că păstrăm un echilibru biblic în ceea ce privește lucrarea Duhului Sfânt. Pentru un predicator, este imposibil să fie eficient, rodnic și echilibrat în lucrarea lui, fără să Îl recunoască și să îi acorde cinstea cuvenită Duhului Sfânt, în ceea ce privește călăuzirea, iluminarea și împuternicirea pe care le oferă. Doar Duhul Sfânt poate transforma toată pregătirea ta (studiul textului, structurarea predicii etc.) într-un mesaj din partea Domnului, însoțit de puterea Sa. Poți să împarți drept cuvântul adevărului, poți să studiezi și să analizezi textul în mod corespunzător (subiectul, structura și esența unui text) și poți predica ceea ce ai pregătit, într-un mod logic și fără erori, însă numai Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, poate da predicii puterea de a produce o transformare spirituală în viața cuiva.

Acest aspect este numit uneori „ungerea” Duhului Sfânt, sau împuternicirea Duhului. Avem nevoie ca Duhul Sfânt să ne capaciteze să studiem textul și să pregătim mesajul într-un mod cât mai corect, dar și să căutăm binecuvântarea și puterea Duhului astfel încât Dumnezeu să-și ducă la îndeplinire lucrarea Sa.

Așadar, ce este predicarea cu ungere? Ce înseamnă să predici „cu ungere”? cum obține un predicator această împuternicire a Duhului Sfânt?

În primul rând, să privim la definiția termenului. „Ungerea” se referă la un cuvânt mai vechi. Nu avem în vedere acum acea împuternicire generală pe care Duhul ne-o oferă pentru a trăi viața creștină. Este vorba despre accesul predicatorului la o putere specială pentru predicare prin Duhul Sfânt, așa încât ceea ce predicăm să producă urmări supranaturale. Sau, după cum spune Dr. Lloyd-Jones: „Este o putere de la Dumnezeu.. care înalță (ceea ce predicăm) dincolo de strădaniile și eforturile omenești, până acolo încât predicatorul este folosit de Duhul și devine canalul prin care Acesta va lucra.” ³ E.M. Bound afirmă: „(Ungerea divină) susține și imprimă adevărul revelat, cu toată energia lui Dumnezeu. Ungerea înseamnă prezența lui Dumnezeu în Cuvântul Său și în viața predicatorului.” ⁴

Acum, să luăm aminte la câteva referințe biblice. Luca 4:18-19, "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului." Isus se află, aici, în sinagogă și citește din Isaia 61:1-2. La ce se referă Isus când spune că Duhul Domnului l-a „uns”?

Nu s-a văzut nicio dovadă a vreunei schimbări fizice în el, nicio schimbare în modul în care vorbea, și nici un fel de experiență spirituală. Se pare că era vorba de o citire normală a Scripturii. Singura diferență, față de orice altă citire a Scripturii în sinagogă, a fost lumina adusă asupra aspectului profetică al textului și anume că a sosit ziua când profeția avea să fie împlinită prin lucrarea lui Hristos. Modul în care își construiește Luca narațiunea sa ne arată că aceste eveniment (Lc. 4:18-19) este legat direct de narațiunea nașterii (Lc. 1:35) și a botezului (Lc. 3:21-22), toate trei subliniind faptul că Isus este Unsul lui Dumnezeu - Cel trimis de Dumnezeu, Cel pus deoparte de Dumnezeu, Cel împuternicit de Dumnezeu să proclame (și să inaugureze) Împărăția Sa.⁵

Prin urmare, aceasta pare să fie natura ungerii lui Isus – confirmarea faptului că El este Cel pe care Dumnezeu l-a pus deoparte să predice vestea bună și să fie împuternicit pentru lucrare. Ceea ce este uimitor aici este că până și Domnul însuși a primit o ungere specială din partea Duhului Sfânt pentru a-și duce la îndeplinirea lucrarea Sa pe pământ.

Luca 24:49, „Rămâneți în cetatea Ierusalimului până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus.” Fapte 1:8, „Ci voi veți primi o putere când se va coborî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”. Aici, ucenicii care l-au urmat pe Domnul trei ani (au auzit predicile Sale, au ascultat învățăturile Lui, poruncile Lui, au fost martori la minuni, au văzut moartea, îngroparea și învierea Lui), primesc promisiunea că vor fi „îmbrăcați” (investiți) cu putere de la Duhul Sfânt, ceea ce s-a întâmplat la Rusalii, după cum scrie în Fapte 2:4 „Și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.”

Nu îți vine să te gândești că asemenea oameni ar avea nevoie de vreo împuternicire specială pentru lucrare. Ei nu aveau nevoie de cunoștințe în plus, sau de convingerea adevărului privitor la Isus. Ceea ce le trebuia, acum că Isus se înălțase la cer, era o putere de a duce la îndeplinire lucrarea și misiunea lor (o extindere a lucrării lui Isus). Cu aceasta au fost ei îmbrăcați în Fapte 2 – o putere specială de la Duhul Sfânt care să-i ajute în mod specific, astfel încât lucrarea și mărturia lor să aibă efecte supranaturale. Rezultatele aceste împuterniciri au fost uimitoare. Petru, cel care mai devreme se lepădase de Domnul, prin jurăminte și blesteme, este gata acum să predice cu autoritate și îndrăzneală, astfel încât 3000 de oameni să se convertească într-o singură zi.

Fapte 4:7-8, „ Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: "Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?" Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: "Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! În mod cert, Petru a fost „umplut de Duhul Sfânt” la Rusalii. Deci, de ce a avut nevoie să fie umplut din nou? Din pricină că umplerea cu Duhul este un proces repetat prin care Duhul îi întărește pe slujitorii lui Dumnezeu să îndeplinească anumite lucrări specifice. El a primit din nou putere proaspătă de la Duhul lui Dumnezeu care l-a întărit pentru slujba specifică din acest capitol – adică acuzele aduse la adresa lui fiindcă l-a vindecat pe olog, în capitolul 3. Există multe alte referințe privitoare la acest fenomen, în cartea Faptele Apostolilor (4:31; 6:3, 5; 7:55; 9:17; 11:24; 13:9, 52), însă cele menționate sunt suficiente pentru scopul nostru.

1 Cor 2:1-5 „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.”

Aceasta este mărturia lui Pavel legată de maniera predicării și învățăturii sale, prin care ne arată că predicarea cu putere spirituală nu este însoțită de evidențe externe și de experiențe subiective lăuntrice, prin vreo putere mistică. De fapt, nici conținutul mesajului lui Pavel și nici prezentarea acestuia nu erau gândite , cel puțin la nivel uman, ca să fie manifestări ale puterii. Mesajul transmis de Pavel (Hristos, răstignit) era, după cum spune chiar el, „o nebunie”, iar prezentarea mesajului era marcată de slăbiciune, frică, și de absența cuvintelor persuasive omenești. Chiar dacă resursele și abilitățile sale erau slabe, vorbirea și predicarea lui erau însoțite de puterea Duhului, așa încât credința să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

Așadar, la ce se referă el aici? Accentul lui Pavel este că nici prezentarea (nu elocvența omenească, discursul persuasiv, oratoric) și nici conținutul mesajului (Hristos cel Răstignit) nu îi poate convinge pe oameni de adevărul Evangheliei – doar Duhul Sfânt poate face aceasta.

Dacă mesajul său și modul de prezentare al acestuia erau alcătuite în așa fel încât să-i convingă pe oameni să aibă încredere în el, atunci Pavel ar fi oferit, probabil, un mesaj diferit (unul bazat pe înțelepciune omenească). El ar fi vorbit într-un mod diferit (cu carismă, fluent, cu încredere, inspirând uimire, puternic din punct de vedere vizual și auditiv). Nu avem vreo dovadă din relatările biblice ale predicilor lui Pavel că acesta ar fi experimentat anumite trăiri subiective (după cum susțin unii predicatori), nici că predicarea lui ari fi fost însoțite de elemente mistice. El se referă o singură dată la o experiență „afară-din-trup” în 2 Cor. 12, când relatează despre viziunea celui de-al treilea cer – lucru greu de aplicat predicatorilor de astăzi.

Dimpotrivă, puterea predicării lui Pavel a fost evidentă nu prin prisma sentimentelor și experiențelor sale, ci prin Duhul Sfânt. Viețile ascultătorilor au fost transformate – credința lor nu a fost în înțelepciunea omenească, ci în puterea lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat și când a predicat Petru – oamenii au întrebat „Ce să fac ca să fiu mântuit?”. În cazul tesalonicenilor, vedem că ei s-au întors de la slujirea idolilor, la slujirea Dumnezeului adevărat, așteptându-l pe Fiul Său din ceruri. (1 Tes. 1:9-10). Aceasta a fost manifestarea ungerii cu Duhul asupra predicării lui Pavel în mijlocul lor, și nu vreo experiență subiectivă din partea sa, în contextul unui fenomen mistic.

Tot astfel, în cazul corintenilor, dovada puterii mărturiei apostolului între ei, este că viețile lor au devenit epistole scrise ale lui Hristos. Pavel le-a slujit, însă Duhul Dumnezeului celui viu este cel care le-a scris în inimile lor (2 Cor. 3:3). Cu alte cuvinte, viața schimbată radical a mărturisit cu privire la lucrarea Duhului între ei, prin predicarea cu ungere a lui Pavel.

Desigur, pentru Pavel, demonstrația vizibilă a faptului că avea ungerea Duhului peste lucrarea sa, consta în faptul că resursele și abilitățile sale erau slabe, dar Duhul a fost puternic, așa încât „credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.”

Acest adevăr este enunțat și în 2 Cor 4:7 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. 2 Cor. 12:9 "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

Aceste texte înlătură orice noțiune că ungerea Duhului Sfânt ar avea de-a face cu dovezile externe ale puterii omenești, sau cu experiențele sentimentale lăuntrice. Pavel clarifică fără echivoc faptul că puterea lui Dumnezeu este manifestată în predicare dat fiind faptul că vasele pe care Dumnezeule folosește în slujirea de proclamare sunt vase de lut, slabe, crăpate… Așa își arată Dumnezeu comoara conținută în aceste vase. Altfel spus, Pavel subliniază că predicarea cu ungere nu este gălăgioasă, arogantă, cu autoritate personală, sau impresionantă din punct de vedere lingvistic, nu este vorba despre căldura acesteia, nu experiențe-afară-din-trup, sau alte fenomene emoționale. Predicare cu ungere este exact opusul acestor lucruri.

Predicarea cu ungere se realizează atunci când agenți umani slabi, în care Dumnezeu a turnat lumina Evangheliei pe fața lui Isus Hristos, cu toate experiențele lor zilnice pline de suferințe, de durere, de slăbiciune, îi lasă pe ascultători într-o stare de certitudine legată de faptul că sursa mesajului este una divină. Aceasta este predicarea cu ungere. Pavel nu dă nici măcar un indiciu privitor la sentimente, intensificarea mesajului etc. etc. ci tocmai contrariul. „Puterea mea” îi spune Dumnezeu lui Pavel „este făcută desăvârșită în slăbiciune”. Pavel a avut curaj în slăbiciunea sa, în neputințe, în ofense, în nevoi, în prigoniri, în necazuri, de dragul lui Hristos, tocmai astfel încât puterea lui Dumnezeu să rămână peste el. „Căci atunci când sunt slab, sunt tare” (2 Cor. 12:4).

În una din edițiile precedente ale acestui Jurnal am studiat Efeseni 5:18 – poate veți dori să priviți din nou la acel text, în contextul discuției noastre despre puterea Duhului Sfânt în noi.

Să privim pe scurt la alte două texte care vorbesc despre același subiect. Col. 1:28-29, „Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.

29. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.” Aici este vorba despre ungerea Duhului Sfânt.

Puterea despre care Pavel vorbește aici este, din nou, cea a Duhului Sfânt, lucrată în ascultători. El nu pretinde că ar avea vreo putere prin sine, fie ea spirituală sau fizică. Întâi de toate, la ei a ajuns ”Cuvântul” prin puterea Duhului, transformându-le gândirea și purtarea. Mai departe, se oferă asigurări și prin aceea că „. În mod evident, viața apostolului a avut o asemenea consecvență și impact încât, nu doar că a confirmat mesajul, dar i-a determinat pe tesaloniceni să devină „(1 Tes. 1:6).

Schimbarea din viața lor a fost atât de radicală, încât toți cei ce locuiau în acea regiune știau ce s-a întâmplat. Ei au devenit eficienți în mărturia adevărului Evangheliei, la toți cei cu care au intrat în contact, dovada extern a convertirii lor fiind că „(1 Tes. 1:9). Acesta este rezultatul unei predicări caracterizate de ungerea Duhului.

În următoarea ediție a acestui Jurnal Pastoral vom trage câteva concluzii despre ce este împuternicirea cu Duhul, și ce nu este aceasta.

Partea II: Pregătire Pentru Predicare

“Identificarea structurii textului: Pt. 1, Subiectul și Complementele”

Identificarea subiectului și a complementelor sale constituie un pas crucial în procesul de pregătire al unei predici. Așa cum am văzut în edițiile precedente ale Jurnalului, procesul de pregătire al predicii implică: (1) studierea textului, (2) înțelegerea textului, iar acum (3) identificarea structurii textului. Toată această pregătire va duce în cele din urmă la structurarea unei predici pe baza textului.

Fiecare idee completă (unitate sintetică) trebuie să aibă atât un subiect, cât și un complement. Complementul exprimă ceva despre subiect – de ex. acțiunea făcută de subiect, sau statutul atribuit subiectului. De exemplu, nu vei spune niciodată „pasărea” – acesta este subiectul, însă nu e o idee completă. Trebuie să adaugi ceva despre pasăre – un complement. Ce dorești să comunici despre pasăre? Poți spune „Privește pasărea.” Sau, „Această pasăre este drăguță”. Sau „Pasărea zboară ca un vultur.” Nici nu vei spune doar: „este drăguță”, sau „zboară”, sau „ca un vultur”. Cum zboară pasărea? Pasărea zboară ca un vultur. Deci, subiectul și complementul (numit uneori predicat) sunt cele două părți structurale ale unei propoziții simple, care împreună formează o idee completă. Fără una dintre cele două nu putem comunica idei pe care alții să le înțeleagă corect.

Prin urmare, fiecare pasaj biblic are un subiect (tema dominantă) și un complement (ideile integratoare). Subiectul/tema dominantă este lucrul despre care vorbește autorul. După studierea textului, trebuie să decizi care este subiectul/învățătura textului.? Care este adevărul principal al pasajului? Acesta este lucrul pe care îl vei predica. Tema dominantă / subiectul pasajului trebuie să fie și tema / subiectul predicii tale. Mai târziu vom arăta cum se identifică tema unui pasaj. Deocamdată, este suficient să spunem că abordarea noastră hermeneutică în vederea pregătirii unei predici include și identificarea temei pasajului, din pricină că aceasta constituie baza a ceea ce urmează să predici. Acesta este unul din principalele lucruri pe care le faci când pregătești o predică. Mai mult, fiecare pasaj biblic are un subiect, însă fiecare subiect are și complemente / idei integratoare. Complementul este ceea ce spune autorul despre subiect. Întreaga ta predică trebuie să fie despre subiectul pasajului, iar complementele vor forma punctele pe care le vei dezvolta în predică, pentru a explica subiectul.

Prin identificarea subiectului și a complementelor sale vei găsi (1) subiectul predicii tale (despre ce vei vorbi) și (2) ce vei spune despre subiect. Aceasta este structura de bază a textului.

Pasul 1. Identifică „Subiectul” Teologic Al Textului⁶

Nu predica niciodată un mesaj până când nu ştii care este tema lui, în special, ideea sa teologică. Este neapărată nevoie să cunoaştem subiectul teologic al pasajului. Structura pasajului şi linia sa de argumentare nu pot fi determinate corespunzător şi dezvoltate bine, până când nu vei cunoaşte subiectul – despre ce vorbeşte autorul. Cunoaşterea temei abordate de un anumit pasaj constituie punctul de început al oricărei predici. Nu poţi predica un pasaj, dacă nu ştii despre ce scrie autorul respectiv. Nici nu poţi stabili corect structura pasajului şi linia de gândire, până când nu cunoşti subiectul.

Pentru a identifica subiectul, pune întrebare: „Despre ce scrie autorul?” – nu „evenimentul” sau „naraţiunea”, ci subiectul teologic care se află în spatele acestora. Uneori, subiectul teologic este acelaşi sau aproape de structura textuală – în special în epistole, acolo unde autorii abordează direct teme teologice. În textele narative este nevoie să privim în spatele povestirii spre teologica pe care trebuie să o predicăm din naraţiunea respectivă. Când răspundeţi la întrebarea „Despre ce scrie autorul” (tema dominantă) asigurați-vă că nu dați un răspuns prea larg. Nu spuneți despre „dragoste”. Ce anume scrie autorul despre „dragoste”? Încercați întotdeauna să limitați subiectul la ceea ce scrie autorul în mod specific, nu general.

Spre exemplu, în Psalmul 1, subiectul general este omul evlavios și cei răi. Putem limita această prezentară largă spunând că este vorba despre un contrast între două tipuri de persoane. Așadar, poți formula subiectul astfel: „Contrastul dintre cei evlavioși și cei răi”.

Un alt exemplu ar putea fi Filipeni 2:1-11. Tema generală este „unitatea”. Putem limita această tematică spunând că unitatea depinde de o atitudine christică. Astfel, vom formula așa subiectul: „Atitudinea christică va produce unitate”

Cum poți găsi această temă dominantă / subiect? Un mod de a face acest lucru este prin a căuta o afirmație singulară în text unde se afirmă subiectul. De exemplu, în 1 Tim. 4:6-16 „Fii cu luare aminte la tine… și la învățătura ta” (16). Prima parte este dezvoltată în 4:6-10 și cea de-a doua parte în 4:11-15. În Galateni 6:1-10, Pavel afirmă că subiectul său este „facerea de bine sfinților”: „Să facem bine la toți și mai ales fraților de credință” (10).

Un alt mod de a identifica subiectul este prin a căuta tema generală. Sau, caută cuvintele care se repetă.

De vreme ce o idee are nevoie atât de subiect, cât și de complement, următorul pas este să identificăm complementele.

Pasul 2. Identifică „Complementele” Teologice Ale Textului

Subiectul nu poate rămâne de unul singur; are nevoie de un complement, sau de mai multe. Când autorul dezvoltă un anumit pasaj, el va spune diferite lucruri despre subiectul abordat (complementele). Subiectul, alături de complementele sale, formează o idee completă. Complementele sunt ceea ce noi numi de obicei „puncte” – acestea divid textul în secțiunile predicii. De obicei, autorul va prezenta 2 sau 3 puncte despre subiect. Fiecare punct al pasajului trebuie să spună ceva diferit despre același subiect. Prin faptul că fiecare punct se leagă de subiect, textul păstrează o unitate de gândire – are coerență, unitate. Prin faptul că fiecare punct spune ceva diferit despre subiect, textul are mișcare – progresie, curgere a ideii.

În consecință, subiectul este ceea ce spune textul, iar complementul este ceea ce autorul ne spune despre subiect. După ce descoperi subiectul, întrebându-te „Despre ce scrie autorul?”, pune și a doua întrebare: „Ce spune autorul privitor la subiectul despre care scrie?” Răspunsul la aceste întrebări va furniza complementele textului.

Un mod prin care poți găsi complementele este să pui întrebări subiectului: „ce? Când? De ce? (răspunde: „fiindcă” sau „astfel încât”) Cum? (răspunde:„prin”) Unde? Cine?” Acestea te vor ajuta să determine complementele. Deci, dacă subiectul este „testul caracterului unei persoane” , ai putea pune întrebarea „Care este testul caracterului unei persoane?” Răspunsul la această întrebare dezvăluie complementele.

Astfel, dar, când predicăm un text, vom predica un subiect și vom face mai multe puncte (complemente) despre acel subiect. Toate trebuie să fie legate de subiect. Aceste puncte complementare se nasc din studiul pe care îl faci asupra textului (citire și studiere), dar și din analiza gramaticală și structurală a acestuia.

Pasul 3. Formulează Ideea Textuală Ca Un Întreg

După identificarea subiectului și a complementelor sale, vei putea să articulezi ideea principală a textului într-o singură propoziție (despre ce este textul, ca întreg).

Exemple De Subiect, Complemente Și Idee Textuală

• Psalmul 1:1-2

Subiect: Omul binecuvântat de Dumnezeu (sau, omul evlavios)

Întrebare: Cine/ Ce fel de om este binecuvântat de Dumnezeu?

Complemente:

1. Omul care nu umblă (negativ) …

a) … nu umblă la sfatul celor răi

b) … nu se oprește pe calea celor păcătoși

c) … nu se așează pe scaunul celor batjocoritori

2. Omul care (pozitiv) …

a) … își găsește plăcerea în Legea Domnului

b) … meditează la legea Lui zi și noapte.

Ideea textuală: Omul binecuvântat de Dumnezeu se separă de lume și este dedicat Cuvântului lui Dumnezeu.

• Iacov 1:5-8 (Robinson, 67-68)

Subiect: Nu doar „înțelepciune” sau „cum să obții înțelepciune”, dar „Cum să obținem înțelepciune în mijlocul încercărilor?”

Întrebare: Cum obținem înțelepciune în mijlocul încercărilor?

Complement: Cere-o de la Dumnezeu cu credință

Idee textuală: Înțelepciunea în mijlocul încercărilor se obține când o cerem de la Dumnezeu, cu credință.

Partea III: Devoțioanl - Conducere

1 Tesaloniceni 2:7-12 ne oferă un portret al conducerii biblice. Este o imagine a vieții părintești și a masculinității biblice, așa cum a dorit Dumnezeu să fie, în relație cu leadershipul bisericesc.

Tesalonicul a fost un oraș pe care Pavel l-a vizitat împreună cu Sila și Timotei, în cea ce-a doua călătorie misionară (Fapte 17:1-9). Pavel a predicat în sinagoga de acolo și unii iudei și mulți greci au fost mântuiți, astfel că s-a născut o biserică în acel oraș.

Pavel are multe amintiri plăcute legate de această biserică vie, a cărei credință, speranță, dragoste și perseverență erau evidente în ciuda persecuției pentru credința lor. Cred că în această epistolă putem vedea cum Pavel, ca un tată spiritual, era mândru de acești tineri creștini, iar în aceste verste relația de tip parental dintre ei este foarte vizibilă.

Ideea centrală a acestui text este că un lider creștin puternic este un tată spiritual autentic și blând. Pavel însuși modelează trăsăturile unui lider-tată creștin puternic, în relația sa cu acești creștini. În primul rând, vă rog să observați că UN LIDER CREȘTIN PUTERNIC ESTE GRIJULIU ȘI PLIN DE DRAGOSTE (7-9). ”Am fost blânzi în mijlocul vostru ca o doică care-și crește copiii” (7). Vă rog să remarcați această primă metaforă pe care o folosește Pavel pentru a descrie liderul creștin. Este o metaforă care contrastează blândețea mamei din v. 7 cu autoritatea apostolică a lui Pavel în v. 6. În al doilea rând, este o metaforă prin care este zdruncinată imaginea unui lider din sec. XXI de tipul celui rece, încăpățânat, sever, „șeful”. Deci, prima imagine este o metaforă prin care suntem învățați că…

1. Liderii spirituali puternici își hrănesc copiii spirituali cu blândețe

Ei nu doar produc copii spirituali, au și grijă de ei. Comportamentul lor este caracterizat de blândețe, exact așa cum „o doică își crește copiii”. O doică este epitomul protecției, afecțiunii și blândeții. Literal ea „păstrează căldura copilului” prin aceea că îl ține în brațe, alături de corpul ei. O doică este o sursă de hrană – ea îi oferă copilului din propria ei energie. Corpul ei transformă hrana pe care ea o mănâncă în lapte pentru copilul ei, ceea ce nu poate fi făcut de altcineva. Ea își ține copilul aproape de inimă, acolo unde se realiză o legătură de unitate. Ea îi oferă securitate, mângâiere, căldură și protecție.

Liderii creștini puternici își hrănesc copiii spirituali cu blândețe. Ei ai grijă de aceștia la fel ca o doică, oferindu-le hrană spirituală, emoțională și fizică.

Din punct de vedere fizic ei oferă cele necesare vieții – căldură, hrană bună, protecție. Din punct de vedere emoțional ei îi sprijină și îi încurajează pe copii, oferindu-le încredere să facă față provocărilor vieții. Din punct de vedere spiritual ei îi învață pe copii Cuvântul, astfel încât să poată să crească în Domnul (1 Petru 2:1-3). Își amintesc de faptul că cei mici au nevoie mai întâi de lapte, înainte de a consuma carne, astfel că sunt atenți să nu-I hrănească cu lucruri nepotrivite.

Nu este ușor să fii „o doică”. Moise vorbește cu Dumnezeu despre israeliți și despre exact un astfel de rol: „Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut ca să-mi zici: "Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil," până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da? De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: "Dă-ne carne ca să mâncăm!" Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea." (Numeri 11:12-15). Aici avem indicii privitoare la cât de grea și frustrantă poate fi uneori responsabilitatea conducerii într-o manieră părintească. Însă aceste bariere și dificultăți sunt depășite prin cea de-a doua caracteristică a metaforei. Liderii spirituali nu doar că își hrănesc copiii cu blândețe, ei și…

2. Liderii spirituali puternici își iubesc profund copiii spirituali (8-9)

Ei îi iubesc atât de mult încât tânjesc după ei cu afecțiune „… tânjim după voi cu afecțiune” (8a). Acest termen este unic în Noul Testament și înseamnă „că cineva este atras spre ceva sau cineva”. Este un termen prin care se exprimă intensitatea afecțiunii, unul luat din lumea familiei, cu nuanțe atât ale blândeții, cât și ale masculinității. Aceasta este o imagine a iubirii tatălui față de copiii săi. El este atât de atașat de copii, încât se simte atras spre ei din punct de vedere afectiv. Pe baza aceste dragoste profunde el tânjește după ei – nu poate suporta să fie separat de ei. Îi este dor să le audă râsetele, să-i sărute și să le ofere mângâiere și afecțiune. Blândețea tatălui poată să scadă de-a lungul vremii; pe măsură ce copiii cresc ei devin mai puțin dependenți, devin puternici și nu mai au nevoie de grija de altădată. În curând devin mai înalți decât suntem noi. Aceasta nu înseamnă însă că scade nevoia ca noi să-i atingem, să-i iubim, să-i mângâiem, să-i încurajăm. Tot astfel, liderii spirituali trebuie să arate blândețe și compasiune față de copii lor spirituali, în mod continuu. Tendința este să fim uneori prea duri și cu o atitudine de judecată – mai mult cu disciplina, decât la fel ca „o doică”.

Fiului risipitor nu i-a trecut niciodată prin minte că tatăl său nu l-ar lăsa să se întoarcă acasă, în ciuda insultelor și a durerii pricinuite tatălui. Deci el a spus: „mă voi duce la tatăl meu” (Lc. 15:18-19). Totuși el anticipa disciplina și mânia din partea tatălui. De aici a ajuns la concluzia: „fă-mă ca pe unul dintre robii tăi.” Însă nu a fost disciplinat. Dimpotrivă, „pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut, i s-a făcut milă de el, a alergat spre el, l-a îmbrățișat și l-a sărutat” (20). Aceasta înseamnă afecțiune profundă – fără ezitare, fără întrebări, fără teste, doar compasiune. Nu crezi că copiii spirituali pe care Dumnezeu ni i-a dat în grija noastră trebuie să fie tratați și ei cu compasiune? Cum putem face aceasta? Încurajându-i pentru ceea ce sunt și apreciind ceea ce fac. Deci, tații spirituali puternici, își iubesc copiii spirituali atât de mult încât tânjesc după ei cu afecțiune. Îi iubesc atât de mult încât se jerfesc pe ei înșiși – „Am fost bucuroși să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viețile noastre, atât de scumpi ne ajunseserăți. (8b).

Pavel i-a iubit pe tesaloniceni așa de mult încât, nu doar că le-a dat evanghelia salvării, ci s-a dăruit chiar pe sine însuși. El era gata să moară pentru ei, dacă era cazul. Nu a fost căldicel în lucrarea sa printre ei. El a fost foarte dedicat să-i slujească și a făcut-o cu sacrificiu din pricină că tesaloniceii îi erau „dragi”.

Nu e suficient să le porți de grijă doar de nevoile fizice. Nu e suficient nici măcar să îi înveți adevărului spirituale, chiar dacă e foarte important. Este nevoie de adevărul Evangheliei, însă trebuie să împărtășim cu oamenii viața noastră – să ne dăruim sacrificial, astfel încât viețile noastre să devină parte din a lor. Doar așa ei vor duce mai departe moștenirea pe care le-o lăsăm.

Cum putem împărtăși viețile noastre cu copiii noștri spirituali? O face prin a avea influență asupra gândirii și valorilor lor, arătându-le cum să ia decizii bune, ajutându-i să stea de partea dreptății, învățându-i cum să se ocupe de finanțe în mod corect, oferindu-le din timpul nostru, din atenția noastră, din afecțiune; o facem atunci când recunoaștem că greșim și ne cerem iertare, o facem investindu-ne pe noi înșine în ei. Le împărtășim viețile noastre trăind evanghelia zi de zi, fiind transparenți în fața lor, așa încât ei să vadă atât slăbiciunile cât și punctele noastre tari, temerile noastre și curajul nostru, dezamăgirile și speranțele noastre.

Liderii spirituali puternici își iubesc copiii spirituali atât de mult încât tânjesc după ei, se oferă cu sacrificiu și îi iubesc așa de mult încât lucrează pentru ei cu hărnicie – „vă aduceți aminte fraților de munca și truda noastră, zi și noapte, ca să nu fiu o povară pentru voi, așa v-am predicat evanghelia lui Dumnezeu (9).

Pentru Pavel slujirea copiilor săi spirituali a însemnat „muncă și trudă”. Bisericile macedonene erau foarte sărace, astfel că Pavel a trebuit să muncească pentru a se putea susține financiar. „Muncă și trudă” înseamnă oboseală, efort marie, în special în cazul lui Pavel care trebuie să predice Evanghelia dar și să realizeze corturi, în același timp. Liderii spirituali trebuie să fie harnici în munca lor. Este așa ușor să deraiezi atunci când nimeni nu te supraveghează. Liderii sunt îndatorați să lucreze din greu pentru nevoie spirituale ale membrilor bisericii – să le arate calea salvării, să le arate modelul adevăratului creștin. Aceasta este o muncă grea!

Hărnicia în contextul acesta se vede printr-o bună etică a muncii; îi înveți pe oameni să fie buni muncitori, responsabili, devotați, să fie mândri de o muncă bine făcută, să fie loiali. Oferirea sprijinului emoțional, social și spiritual, înseamnă o muncă grea. Să fii un tată-lider spiritual presupune un efort enorm. Cei care pot păstra un echilibru între muncă, viața de familie și viața de biserică sunt demni de apreciat.

În următoarea ediție a acestui Jurnal vom continua studiul acestui pasaj și vom aprofunda subiectul: „Un portret biblic a unui lider spiritual puternic”.

Partea IV: Schițe De Predici

Pentru a asculta versiunea audio a acestor predici în Engleză, accesați aceste link-uri: Link 1 - Jn. 6:22-34; Link 2 - Jn. 6:34-40

Titlu: Isus, Pâinea Vieții (6:22-40)

Punctul #1: Ceea ce doresc oamenii este temporar (26-34)

1. Oamenii vor să mănânce mâncarea pieritoare (26-27)

2. Oamenii vor să facă fapte religioase (28-34)

Point #2: Ceea ce oferă Isus este etern (34-40)

1. Isus oferă viața eternă (35-36)

2. Isus oferă siguranța eternă (37-40)

a) Siguranța eternă este prin harul lui Dumnezeu (37)

b) Siguranța eternă este prin voia lui Dumnezeu (38-40)

---

¹ Cited in Stephen Olford, Anointed Expository Preaching, 29.

² Olford, Anointed, 29-30.

³ Martin Lloyd-Jones, Preaching and Preachers, 305.

⁴ E.M. Bounds, Under the Dew of Heaven, cited in Stuart Olyott, Preaching Pure and Simple, 158

⁵ Darrel L. Bock. Luke (Baker), 407.

⁶ This procedure taken from Haddon Robinson, Biblical Preaching, 39-41.