Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 17, Editia de toamnă 2015
Ediţia de Toamnă, 2015
Autor: Dr. Roger Pascoe, Rector,
Institutul de Predicare Biblică
Cambridge, Ontario, Canada
“Întărind Biserica în predicare biblică şi conducere”
PARTEA I: Putere pentru predicare, Pt. 2
“Puterea lui Dumnezeu” (2 Cor. 4:5-7)
În ultima ediție a acestui Jurnal am început să discutăm despre „Putere pentru predicare” și am abordat tematica „Pierderii autorității și a puterii în predicare.” În acel articol am sugerat trei cauze pentru pierderea puterii în predicare: (1) pierderea pasiunii pentru Dumnezeu; (2) conformarea față de cultură; (3) lipsa autorității. Apoi, am sugerat și trei motive pentru care mulți predicatori nu vestesc cu autoritate: (1) pentru că au o gândire lumească; (2) pentru că se tem de oameni; (3) pentru că nu înțeleg și nu au aplicat Cuvântul la propria persoană.
Am concluzionat indicând patru ingrediente esențiale necesare unei predicări puternice: (1) puterea lui Dumnezeu; (2) puterea Duhului Sfânt; (3) puterea rugăciunii și (4) puterea Scripturii. În această ediție vom explora „Puterea lui Dumnezeu” în predicare. Vom lua ca fundament pentru această discuție textul din 2 Cor. 4:5-7, unde teza apostolului Pavel este că puterea vine de la Dumnezeu, nu de la noi.
Observați, în primul rând, că predicarea nu este despre noi – „nu ne predicăm pe noi înșine” (5). Predicarea nu ne are în vedere pe noi și mesajul pe care-l vestim nu este despre noi. Motivația noastră în predicare este exact opusul „dumnezeului acestui veac” a cărui obiectiv este „ să orbească mintea celor necredincioși, să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” (4).
Dacă mintea ta este orbită, înseamnă că nu poți accepta și înțelege adevărul lui Dumnezeu. Obiectivul celui rău este să-i orbească pe cei necredincioși de la înțelegerea Evangheliei lui Hristos, deoarece aceasta descoperă gloria Domnului; să-i împiedice pe cei necredincioși să audă adevărul despre Hristos. Cel rău nu vrea ca cei necredincioși să-l cunoască pe Dumnezeu, prin Hristos. El nu vrea ca ei să vadă, să audă sau să accepte lumina spirituală, dătătoare de viață a Evangheliei, deci el le orbește mințile.
Obiectivul nostru, pe de altă parte, este să-l predicăm pe Hristos cu o așa claritate și putere, astfel încât alții să-l vadă și să-l audă doar pe El, și nu pe noi. Predicarea nu este despre noi și mesajul pe care-l predicăm nu ține de noi. Dacă ar fi fost așa, ai putea înțelege de ce unii nu-l cred. Dar nu este așa – este despre El, descoperirea fidelă și deplină a lui Dumnezeu. Este despre Hristos Isus, Domnul (5a) – Hristos, Unsul; Isus, Salvatorul; Domnul, Stăpânul nostru, cel Măreț, Suveran. Există un singur Domn, un Stăpân, și nu noi suntem acela. Noi nu domnim peste turma lui Hristos (1 Pt. 5:3), suntem slujitori ai turmei Sale, „robii voștri, pentru Isus” (5b). Suntem slujitori ai bisericii, lucrători ai Domnului „de dragul lui Hristos”. Aceasta este motivația noastră – „de dragul lui Isus”. Iată motivul pentru care noi predicăm.
Așa cum Isus a devenit un rob (Fil. 2:7), tot astfel ne facem și noi robi ai poporului lui Dumnezeu „pentru Isus” – de dragul Evangheliei. Slujitorii care doresc să aibă prim-planul și totul să se învârtă în jurul lor (lucrătorul să însemne mai mult decât mesajul; mai mult despre vas, decât despre comoară) nu sunt lucrători autentici „de dragul lui Isus”. Adevărații slujitori ai lui Isus sunt cei care „nu se predică pe ei înșiși, ci pe Hristos Isus, Domnul.”
Deci, în primul rând, predicarea nu este despre noi. Dar, în al doilea rând, predicarea este în totalitate despre Dumnezeu. „Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric", ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” (6).
Dumnezeu a poruncit în actul creației să „strălucească lumina din întuneric”. Tot astfel, El a făcut să strălucească lumina spirituală în întunericul inimilor noastre, așa încât să ilumineze înțelegerea noastră privitoare la gloria lui Dumnezeu, reflectată pe fața lui Isus Hristos. Noi nu putem să producem mântuire, doar Dumnezeu poate – „Salvarea este a Domnului” (Iona 2:9). Numai Dumnezeul creației este și Dumnezeul răscumpărării (re-creării). Doar Cel care a creat lumina fizică poate produce și lumina spirituală. Isus este Lumina lumii. Cel ce a creat lumina a devenit El însuși Lumină.
Pentru Pavel, totul este atât de proaspăt în memoria sa, când lumina lui Dumnezeu i-a strălucit pe drumul Damascului, inundându-i sufletul cu lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. Doar chipul lui Hristos putea să manifeste pe deplin și în mod adecvat gloria lui Dumnezeu, așa încât noi să o putem înțelege. Dumnezeu a poruncit ca lumina să strălucească „din” întuneric, și prin Evanghelie El a strălucit „în” inimile noastre lumina cunoașterii lui, așa cum a fost întrupată (portretizată) pe fața umană a lui Isus Hristos (Ioan 1:14). La fel ca în lucrarea creației, Dumnezeu a poruncit luminii să strălucească din întuneric, așa că în lucrarea sa de re-creare prin slujba răscumpărării, El a poruncit Luminii să strălucească în întunericul condiției noastre umane, ca noi să Îl putem cunoaște.
Sursa adevărului ultim (cine suntem noi, cine este Dumnezeu etc.) este doar Dumnezeu. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” a spus Isus. El este revelația deplină și finală a lui Dumnezeu. Iată de ce, doar pe „fața” Lui (persoana Lui, întruparea, descoperirea de Sine) putem să vedem gloria lui Dumnezeu.
Întrebare: dacă acest Dumnezeu despre care vorbește Pavel este așa de puternic încât să poruncească luminii să strălucească din întuneric, și dacă a strălucit în inimile noastre pentru a ne arăta gloria Sa, de ce vasele pe care le folosește în lucrarea Lui sunt atât de fragile, atât de lipsite de glorie? De ce este un contrast așa de mare între puterea și gloria lui Dumnezeu, și fragilitatea lucrătorului? Răspuns: ca să nu există nicio urmă de îndoială cu privire la natura divină a mesajului.
Astfel ajungem la cel de-al treilea punct: predicarea este un paradox (comoara vs vasul). „Purtăm această comoară în vase de lut…” (7). Pe deoparte, ceea ce predicăm (Evanghelia) este o comoară, însă în altă ordine de idei, noi predicatorii suntem doar niște vase de lut. Ca să nu ne gândim că vasul (slujitorul) este la fel de glorios precum mesajul, Pavel prezintă un contrast puternic între gloria lui Dumnezeu (gloria mesajului, Evanghelia, lucrarea noastră) și, pe de altă parte, slăbiciunea enormă a vaselor umane pe care Dumnezeu le folosește pentru a-și proclama gloria. Evanghelia pe care o predicăm este „o comoară”. „Această comoară” este ceea ce Pavel numește în altă parte lucrarea Noului Legământ (3:6); Evanghelia (4:3); Evnghelia gloriei lui Hristos (3:8); lucrarea neprihănirii (3:9); lucrarea (4:1) Evanghelia noastră (4:3) Evanghelia gloriei lui Hristos (4:4); lumina cunoașterii slăvite a lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos (4:6).
Așadar, ceea ce noi predicăm este o comoară (Evanghelia), care este în contrast cu „vasele de lut” unde aceasta este păstrată.
Predicatorul însuși este doar „un vas de lut”. ”Vasele de lut” sunt slujitorii, instrumentele umane prin care este întrupată și prezentată comoara ce urmează a fi predicată. Imaginea este cea a unui vas de pământ, fragil, unde este păstrată comoara. Slujitorii Evangheliei sunt slabi, muritori, însă păstrează o comoară divină – lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu.
Contrastul dintre această „comoară” și „vasele de lut” este intenționat – „… pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi” (7b). Motivul („pentru ca”) planului lui Dumnezeu de a folosi mesageri umani pentru a proclama mesajul său divin este acela de a întrări mesajul (sursa acestuia, puterea și rezultatele sale), tocmai prin instrumentele pe care El le alege pentru a-l prezenta, și anume, prin slăbiciunea umană.
Să formulăm altfel: ca nimeni să nu greșească privitor la (1) sursa mesajului, (2) caracterul extraordinar („excelența”) puterii sale și (3) efectul supranatural al Evangheliei, crezând că toate acestea ar putea veni de la altcineva, în afară de Dumnezeu, Domnul a ales să întrupeze mesajul său prin vase umane. De vreme ce Evanghelia transformă viețile într-un mod așa de radical, nu e posibil să fie un simplu mesaj uman – trebuie să fie divin. Puterea mesajului pe care-l predicăm este de așa natură (abundent, plin de putere, peste înțelegerea omenească, schimbător de vieți) încât autorul acestuia poate fi numai Dumnezeu și nu noi înșine, mesagerii umani.
Așadar, mesagerul este slab și dependent, însă mesajul este puternic și etern. Noi suntem creaturi făcute din țărâna pământului, pe care Dumnezeu, în harul Său, ne-a ales să duce Evanghelia.
Dacă Evanghelia era puternica doar la un nivel moderat, ar ar fi putut să fie atribuită și înțelepciunii și creativității noastre omenești. Însă o asemenea putere imensă care schimbă viețile în mod radical, putere ieșită din vase atât de slabe și nepotrivite, trebuie să aibă o sursă divină. Mai departe, mesajul puternic al lui Dumnezeu nu este limitat, totuși, de slăbiciunea noastră evidentă – dimpotrivă, este întărât prin aceasta.
Așa stau lucrurile în cazul fiecărui lucrător al Evangheliei – noi suntem slabi, tocmai în așa fel încât puterea lui Dumnezeu să se manifeste prin noi. La fel a fost și situația lui Ghedeon și cei 300 de oameni ai săi, care i-au pus pe fugă pe madianiți prin simplul act al spargerii vaselor de lut, așa încât lumina să poată străluci (Jud. 7:15 și urm., Evrei 11:34). Așa ni se întâmplă și nouă – când ne mărturisim slăbiciunea, Dumnezeu își arată puterea și gloria.
Această înțelegere ne ajută să avem o perspectivă corectă privitoare la lucrare. Putem fi mulțumitori pentru slăbiciunea noastră trupească și finitudinea noastră mintală, pentru fragilitatea noastră, deoarece astfel de oameni folosește Dumnezeu. Mesagerul este slab, dependent și trecător, însă mesajul este puternic și etern. Noi suntem creaturi făcute din țărâna pământului, iar Dumnezeu ne folosește prin harul Său, să ducem Evanghelia. Așadar, când alții văd ce transformare produce Evanghelia în viețile celor ce cred, nu pot decât să concluzioneze că „puterea este de la Dumnezeu, și nu de la noi.”
Partea II: Pregătire Pentru Predicare
“Înțelegerea textului”
I. CitiȚi Textul
1. Citește textul pentu a-l înțelege
Pregătirea predicii începe, întâi de toate, cu o citire completă a textului. Nu există substitut pentru citirea textului. Roagă-l pe Duhul Sfânt să te ajute să înțelegi pe măsură ce citești.
Citește cartea din care face parte textul. Citește-o de câte ori este porsibil, înainte de a începe pregătirea predicii. În felul acesta se ating o serie de obiective: (1) îți oferă o privire de ansamblu asupra cărții; (2) îți oferă o privire generală asupra contextului din care face parte textul respectiv și (3) îți pune la dispoziție o percepție a modului în care se dezvoltă pasajul și punctele sale secundare.
Citește pasajul din care vei predica. Citește-l în mod repetat până ajungi să fii saturat cu el, așa încât să-l poți reproduce din memorie (nu neapărat cuvânt-cu-cuvânt). Citește-l cu atenție și cu un duh de rugăciune. Este de ajutor dacă poți să-l citești în diverse traduceri. De asemenea, este o idee bună dacă puteți să citiți și în limbile originale.
Citește textul pentru (1) a percepe ce spune și ce semnifică textul; (2) a înlătura obstacolele care stau în calea înțelegerii și (3) a auzi textul, la fel cum l-ar fi auzit destinatarii primari.
2. Citește textul pentru reacții personale
Identifică, pe baza textului, aspecte spirituale personale cu care te confrunți în viață. Dacă nu le rezolvi, nu vei putea predica textul în mod adecvat, din cauză că nu ascuți de acesta, caz în care te întrebi, cum ar putea textul să fie eficient pentru biserică?
3. Citește textul pentru a identifica aspectele dificle
Pe măsură ce citești textul, caută să identifici dificultățile sale, variațiunile, complexitățile și aspectele pe care trebuie să le cercetezi pentru a le trata în cadrul predicii.
4. Citește textul pentru a-i identifica structura
Pe măsură ce citești, urmărește cum se dezvoltă argumentul textului. Cum își prezintă autorul materialul său? De ce l-a scris? Care este subiectul? Care este punctul principal și cum este el argumentat?
Ii. ScrieȚi Textul
1. Scrie un sumar al texului
După ce ai citit textul în mod repetat (și probabil în diverse traduceri), sumarizează gândurile esențiale din fiecare paragraf. De ajutor pot fi următoarele idei:
a) Copiază textul biblic pe calculator.
b) Împarte textul în paragrafe separate, câte unul pentru fiecare idee nouă pe care o găsești pe măsură ce citești pasajul.
c) Lasă margini largi lângă text, astfel încât să poți face notițe și apoi printează foaia.
d) Scrie pe margini gândurile (idei, puncte) exprimate în fiecare paragraf al textului, după cum l-ai împărțit. Acestea sunt punctele principale ale pasajului.
Țineți minte, de vreme ce întotdeauna există o temă a pasajului, fiecare idee (punct) pe care îl identifici în diversele paragrafe trebuie să se relaționeze la subiectul întregului pasaj. Vom vorbi despre identificarea subiectului unui pasaj în următoarele ediții ale acestui Jurnal.
e) Apoi, subliniază gândurile principale pe care le-ai scris pe marginea fiecărui paragraf, și scrie gândurile subordonate, tot pe margine.
Acum ai cel puțin un sumar vizual preliminar al pasajului, pe care îl vei folosi pentru a-ți structura predica.
2. Parafrazează textul
Parafrazarea textului este un mod bun de a afla dacă l-ai înțeles cu adevărat. Dacă nu îl poți parafraza, probabil că nu îl înțelegi.
Parafrazarea textului înseamnă să scrii textul cu propriile cuvinte, așa după cum îl înțelegi. Procedeul acesta te asigură că ai o bună înțelegere a textului, că poți să exprimi fiecare gând din pasaj cu claritate și că poți relaționa fiecare idee la gândul precedent și la cel care urmează ea. Prin punerea textului în propriile tale cuvinte se ajunge la o întărire a înțelegerii asupra lui.
Când scrii propria ta parafrază a textului, asigură-te că vei include acolo și intenția, respectiv, aplicația textului, alături de semnificația sa fundamentală. Dacă ai o „Biblia Dezvoltată” (Amplified Biblie), citește să vezi cum se face lucrul acesta.
Partea III: Conducere – A Fi Un Model De Lider Evlavios
“Credibilitatea ta personală în lucrare” (Fapte 20:17-35)
Învățăm multe lucruri din ultimele cuvinte ale marilor lideri. Fapte 20 ne prezintă ultimele cuvinte ale marelui apostol Pavel, adresate creștinilor efeseni, între care a lucrat mai mulți ani. Acest discurs de despărțire constituie cuvintele finale ale lui Pavel la adresa liderilor bisericii și conțin elemente de reflecție, îndemnuri și instrucțiuni. Prin aceste cuvinte sunt indicate patru aspecte esențiale necesare credibilității în conducerea bisericească.
1. Este nevoie de claritate privitoare la motivațiile noastre (18-21)
Slujirea Domnului cere ca atitudinea noastră personală să fie una de smerenie, chiar și în perioadele de încercări dificile. „Știți cum m-am purtat când am trăit între voi” spune Pavel, „cu toată smerenia și cu multe lacrimi și încercări” (18-19). Aceasta ar trebui să fie atitudinea noastră în tot ce facem. Dacă nu e așa, este necesar să ne cercetăm inimile cu privire la adevăratele noastre motivații. Este nevoie de claritate privitor la motivațiile noastre.
Lucrarea noastră publică trebuie să fie deschisă și inclusivă, la fel ca la Pavel, care „nu a păstrat nimic din ceea ce era de folos” (20a). Activitatea lui publică a fost caracterizată de transparență, deschidere și împărtășire. Nu a fost nimic secret în ceea ce el a făcut: „Am propovăduit și v-am învățat în public și din casă în casă” (20b). Nu a contat dacă predica public sau i-a învățat pe oameni în casele lor. Lucrarea lui Pavel a fost deschisă și inclusivă, „mărturisind evreilor și grecilor” (21a). Slujirea lui publică s-a aplicat tututor, indiferent de rasă sau religie. Nu a contat din ce context socio-religios proveneau, el a prezentat mesajul tuturor, adică „pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul Isus Hristos (21b).
Este nevoie de claritate în ce privește motivațiile noastre. Întreabă-te, „De ce faci ceea ce faci în lucrare? Ce atitudine ai față de lucrare? Cum îți faci lucrarea? Ești mândru de tine și de realizările tale? Trudești pentru o audiență mai mare? Slujești tot felul de oameni cu diverse nevoi, sau te ocupi doar de un grup exclusivist, o elită spirituală, separată de restul lumii?” Este nevoie de claritate privitor la motivațiile noastre în lucrare.
2. Trebuie să avem încredere în privința viitorului (22-25)
Bărbații care au fost mentori și exemple pentru mine au avut toți mare încredere în ce privește viitorul. Este necesar să avem încredere, în ciuda nesiguranței actuale. Pentru Pavel aceasta a însemnat „fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri” (22-23). Poate vei interpreta că Duhul îi spunea: „Nu te duce!” Eu nu cred, însă, că la asta se referă. Cred că Duhul Sfânt îl avertiza că oriunde va merge îl vor aștepta lanțuri și necazuri. Când ești anunțat în avans te pregătești mai bine pentru ce te așteptă.
Acest gen de avertisment ne-ar face pe mulți să dăm înapoi. Te face să te gândești de două ori, înainte să mergi mai departe. Ar fi ceva ce ar crea nesiguranță cu privire la viitor. Probabil că reacția noastră ar fi: „Mai bine m-aș ruga în privința asta. Poate nu ar trebui să merg.” Totuși, împrejurările nu sunt deloc vrednice să le luăm ca repere atunci când avem în vedere decizii. Înainte de orice altceva este nevoie să ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu și pe chemarea Lui în viețile noastre. Acest gând a fost mereu important în mintea lui Pavel. El a fost motivat să continue din pricină că era împins de Duhul (22a), iar lucrul acesta a depășit orice posibilă stare de intimidare cauzată de viitoare lanțuri și necazuri.
Fără îndoială, acesta este motivul pentru care a putut spune „dar eu nu țin numaidecât la viața mea ca și cum mi-ar fi scumpă” (24a). lucrurile mici, precum închisoarea, nu îl vor face să renunțe și nu îi vor schimba planurile. De ce? Pentru că el era întemnițat de către convingerea sa lăuntrica de a merge la Ierusalim, pe care nici măcar perspectiva pierderii vieții nu o pute înlătura. Asta înseamnă să ai încredere în ce privește viitorul, în ciuda nesiguranței din prezent, nu-i așa?
Acesta este motivul pentru care el a avut și încredere privitor la finalizarea lucrării în viitor. Nicio împrejurare pământească, amenințări, opoziție etc. nu îl puteau opri să ducă la bun sfârșit lucrarea la care Domnul l-a chemat. Pavel era convins că Cel care l-a chemat să fie un apostol în va împuternici să sfârșească lucrarea. Pentru Pavel viitorul nu-i rezervă îndoieli sau ezitări. Acesta este motivul pentru care putea privi încrezător înainte spre finalizarea cu bucurie a lucrării sale: „ vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” (24b). (vezi și 2 Tim. 4:7-8; Fil. 2:17). Pavel știa că va termina lucrarea pe care Domnul i-o încredințase, potrivit cu planul și cu timpul hotărât de Dumnezeu.
3. Trebuie să avem convingeri legate de lucrare (26-31)
Pasajul se încheie cu trei convingeri („de aceea”). În primul rând, convingerea că ai lucrat cu o conștiință curată. „De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.” (26). Nevinovați pentru că „nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” El a făcut ceea ce Dumnezeu l-a chemat să facă. Nu a lăsat nimic pe dinafară. Prin urmare, oricare ar fi rezultatul lucrării, indiferent de modul în care vor răspunde oamenii, el este nevinovat de sângele tuturor”. Nimeni nu-i putea reproșa lui Pavel: „Mie nu mi-ai spus!” Nu, apostolul a declarant pe deplin „tot planul lui Dumnezeu” și s-a achitat de responsabilitate, ca slujitor. El a lucrat cu o conștiință curată.
În al doilea rând, convingerea de a-i atenționa pe alții privitor la pericolele spirituale. Pentru a fi calificați și în stare să-i avertizeze pe alții legat de pericolele spiritule, liderii bisericii trebuie să aibă grijă de ei înșiși. „Luați seama, dar, la voi înșivă (28a). Pavel spune „Ia seama la tine ca slujitor al lui Dumnezeu”. El le vorbește prezbiterilor bisericii. Ei trebuie să vegheze asupra lor înșiși, înainte de a avea grijă de biserică. Trebuie să fie atenți și să se păzească de pericolele spirituale. Poți face acest lucru evaluând sănătatea ta morală, spiritual, practică și teologică, înainte de a avea grijă de poporul Domnului.
După ce te-ai asigurat că te califici să conduci, liderii bisericii trebuie să aibă grijă de biserică. „ şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.” (28b). A „păstori Biserica Domnului” înseamnă a-I îndruma, a avea grijă de ei, a-i proteja, a-i crește, a-i hrăni. Amintiți-vă că „turma” este prețioasă pentru Domnul deoarece „El a cumpărat-o cu propriul Său sânge”. Păstorirea bisericii înseamnă să o protejezi de atacurile spirituale: „Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma” (29). Lupii sălbatici ucid, fură și distrug turma. Ei nu au milă față de turmă, vor doar să își satisfacă instinctele primare.
A păstori biserica înseamnă să o protejezi de cei ce produc dezbinări: „şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” (30). „Lucruri stricăcioase” înseamnă învățătură falsă. „Atragerea ucenicilor de partea lor” se referă la motivații greșite – acumularea de putere personală și dorința de a fi urmați de oameni. Lucrarea celui rău este de a dezbina și distruge poporul lui Dumnezeu.
În al treilea rând, convingerea de a-i învăța pe alții prin exemplu: „De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” (31). Pavel i-a învățat cu credincișie (fără încetare), continuu (zi și noapte) și cu pasiune (cu lacrimi). Aceasta este moștenirea pe care apostolul le-a lăsat-o. Exemplul său pentru cei din Efes este valabil și pentru noi, ca lideri ai poporului lui Dumnezeu. Conducerea nu înseamnă doar activitate publică, predicare și învățătură. Ceea ce spune și facem în mod public se cere să se bazeze pe cine suntem noi. Exemplul nostru personal vorbește enorm celor care ne văd și ne ascultă. Deci, învățați-i pe alții prin exemplu personal, îndemnuri cu credincioșie, lucrând continuu și cu dedicare plină de pasiune.
4. Trebuie să avem compasiune pentru adunare (32-35)
Pavel dezvălui compasiune pentru adunare prin încredințarea finală: „Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. (32). Acestea sunt fundamentele neschimbătoare pentru lucrare – Dumnezeu însuși și Cuvântul Său inspirat.
Acestea sunt cele două resurse care ne păstrează autentici și credincioși. Este nevoie să ne bazăm pe Dumnezeu și să creștem în adevărul Său. Avem nevoie de Cuvântul harului Său pentru zidirea noastră. Doar El „ne poate zidi” spiritual pe drumul credinței. Cuvântul conține tot ce ne trebuie pentru viață și evlavie, așa încât să trăim vieți puternice și stabile pentru gloria lui Dumnezeu. Avem nevoie de Cuvântul harului Său și pentru sfințirea noastră: - „ moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi”.
Aceasta este benedicția finală a lui Pavel, prin care îi încredințează pe oameni lui Dumnezeu în vederea ocrotirii lor, și îi încredințează Cuvântului lui Dumnezeu, ca fundament pentru viețile lor spirituale.
Pavel arată compasiune pentru adunare și în îndemnurile sale finale: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.” (33-34).
Lucrarea nu înseamnă să iei. Nu înseamnă să iei argintul, îmbrăcămintea sau aurul cuiva. „Nu am fost o povară, așteptând ceva ”, dimpotrivă „ În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi” (35a). lucrarea nu înseamnă să iei. Slujirea înseamnă să dai – să trudești pentru binele altora și sprijinul celor slabi.
„ şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: "Este mai ferice să dai decât să primeşti." (35b). Lucrarea lui Pavel a fost un exemplu al acestui principiu – dăruirea, nu să iei.
Concluzii: doresc să vă provoc cu următoarele întrebări: Pe cine urmezi? Cel pe care-l urmezi va determina locul unde vei termina. Sunt liderii la care privești oameni care să manifeste aceste caracteristici în slujirea lor? Au ei motivații clare, lipsite de egoism? Arată ei încredere că Dumnezeu are în control viitorul? Exprimă ei anumite convingeri privitoare la ceea ce este lucrarea – sau sunt superficiali? Manifestă ei grijă și compasiune pentru oameni?
Cum conduci tu? Ce caracteristici sunt în stilul tău de conducere și în lucrare? Este lucrarea ta caracterizată de motivații clare și curate? Încredere în ce privește viitorul? Convingeri legate de lucrare? Grijă și compasiune pentru oameni?
Partea IV: SchiȚe De Predici
Pentru a asculta versiunea audio a acestor predici în limba engleză, accesați următoarele link-uri?: Link 1 - Jn. 21:15-17; Link 2 - Jn. 21:18-19; Link 3 - Jn. 21:19-25
Titlu: Lecții pentru slujirea creștină
Punctul #1: Angajamentul în slujirea Domnului este să-l iubim pe El (21:15-17)
1. În ciuda loialității noastre șubrede, Isus pune încă valoare pe iubirea noastră
2. În ciuda loialității noastre șubrede, Isus încă dorește slujirea noastră
Punctul #2: Scopul pentru care-l slujim pe Domnul este să-l glorificăm pe El (18-19a)
1. Trebuie să-L glorificăm când suntem tineri (18)
2. Trebuie să-L glorificăm când suntem în vârstă (18-19)
Punctul #3: Modul în care-l slujim pe Domnul este prin a-L urma pe El (19b-23)
1. Îl urmăm răspunzând chemării Sale (19b)
2. Îl urmăm continuând să privim la El (20)
3. Îl urmăm fiind focalizați pe ceea ce avem de făcut (21-23)
Related Topics: Pastors