Jurnalul Electronic Al Păstorilor, Rom Ed 16, Editia de vară 2015
Ediţia de Vară, 2015
Autor: Dr. Roger Pascoe, Preşedinte,
Institutul pentru Predicare Biblică
Cambridge, Ontario, Canada
“Întărind biserica în predicare biblică şi conducere”
Partea I. Putere Pentru Predicare
“Pierduta putere şi autoritate în predicare”
Fiecare predicator poate predica însoţit de o mare putere spirituală, atâta vreme cât el este chemat cu adevărat de Dumnezeu la această lucrare. Pentru a predica cu putere trebuie (a) să-l cunoști pe Dumnezeu în mod profund; (b) să înțelegi Cuvântul Său; (c) să fii pregătit în mod corespunzător și (d) să fii împuternicit de Duhul Sfânt. Când eșuăm în slujba de predicare devenim tot mai conștienți de faptul că puterea predicării nu este de la noi, ci de la Dumnezeu. Doar când conștientizăm acest adevăr primim putere de la Dumnezeu.
Factorul care ne arată cel mai bine că un predicator are putere spirituală constă în transformarea vieților oamenilor de către Duhul Sfânt prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, așa încât (a) inimile lor sunt atinse, (b) mințile lor sunt provocate (îi învățăm ceea ce ei nu au știut), (c) voințele lor sunt smerite, supuse și (d) conștiințele lor sunt mustrate, așa încât viețile lor spirituale să fie transformate.
Măsura puterii spirituale nu constă în răspunsul exterior, ci în conștientizarea lăuntrică a păcatului, dorința după sfințire, pocăință și iubirea lui Hristos.
Vom indica o serie de cauze care duc la pierderea puterii spirituale în predicare
1. Pierderea pasiunii pentru Dumnezeu. Principala cauză pentru pierderea puterii printre predicatori constă în faptul că ei își pierd pasiunea pentru Dumnezeu. Când se întâmplă lucrul acesta, ei devin mediocri în gândire, în lucrarea și predicare, și devin susceptibili să aibă un duh lumesc. Lucrul acesta se poate întâmpla atunci când predicatorul a fost la biserică pentru o anumită perioadă de timp, se așează în context și devine confortabil cu biserica și biserica se simte bine cu el; atunci este foarte tentant să te relaxezi spiritual. Apoi, ar putea fi ispitit să înceteze să-l caute pe Domnul și își pierde starea de vigilență și de prospețime. În acest punct, ce rău câștigă teren pentru a-l ataca pe acel predicator. Problema se amplifică atunci când multe biserici, nu doar că nu mai caută lideri evlavioși, ci nici măcar nu mai doresc asemenea lideri; dimpotrivă ele sunt dispuse să accepte mediocritatea.
2. Conformarea la cultură. Predicatorii își pierd, adesea, puterea din pricină că acționează într-un mod compatibil cu cultura, mai degrabă decât cu chemarea și poziția lor. Încercarea aceasta de a se relaționa mai bine la oameni și la cultură duce adeseori la compromisul standardelor morale, și la un stil de a te îmbrăca și a vorbi care ia forma culturii din jur. Conformarea la cultură stinge focul pentru Dumnezeu din inima unui predicator. Avertismentul „prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu” (Iacov 4:4) se aplică predicatorilor, la fel ca altor persoane.
3. Lipsa autorității. Mulți predicatori de astăzi nu predică (poate că nu pot) cu convingere și autoritate. Ei nu (poate nu pot) spun „Așa vorbește Domnul.” Așadar, ce ne autorizează pe noi să predicăm? Dr. Mohler (rectorul de la Seminarul Teologic Baptist de Sud) afirmă astfel:
„Care este dreptul nostru de a predica? Ce ne autorizează? Totul se rezumă la aceasta – Dumnezeu a vorbit. Dumnezeu s-a descoperit pe Sine, renunțând la aspecte private și personale, așa încât noi să-L putem cunoaște. El nu tace și ne-a mandatat și pe noi să vorbim. El cheamă și echipează bărbați să predice Cuvântul Său. El nu tace și nici nu trebuie să tăcem. Suntem datori să vorbim, să predică și să învățăm Cuvântul Său.”1
Singura noastră putere și autorizare pentru predicare este să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vei predica altceva, slujba ta nu va avea putere să schimbe vieți. Dacă nu predici Cuvântul, nu vei predica cu autoritate, din cauză că ceea ce spui nu este autorizat de Dumnezeu – nu este Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulți predicatori de astăzi nu predică Cuvântul! Ei vorbesc despre probleme culturale, aspecte filosofice (în principal filosofia lor de viață), aspecte psihologice și aspecte motivaționale, însă nu predică Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că citesc sau citează rapid un verset din Biblice pentru a oferi mesajului lor un iz spiritual, însă ei nu predică acel text. Ei nu predică biblic și, prin urmare, nu vorbesc cuvintele lui Dumnezeu și nu predică cu autoritate.
De ce atât de mulți predicatori nu vorbesc cu autoritate? Ne putem gândi la câteva motive:
1. Ei nu predică cu autoritate fiindcă gândirea lor este lumească. Revenim la discuția despre conformarea la cultură. Mulți predicatori au adoptat (în special în societatea noastră nord-americană) gândirea postmodernă, chiar dacă nu vor să recunoască acest lucru, sau poate chiar nu conștientizează. Motivul pentru care ei nu vorbesc cu autoritatea derivă din faptul că postmodernismul spune, „Nu există un adevăr absolut pentru toată lumea. Deci, eu voi crede ce cred; tu poți crede altceva. Nu încerca să-mi spui ce e rău și ce e bine.”
Mai mult, în gândirea lumească este la modă și intelectual să nu fii ferm, dogmatic – totul trebuie să fie deschis și pentru alte posibilități. Puteți observa acest lucru în special în instituțiile academice. Studenții sunt lăsați să-și dea seama ce să creadă de unii singuri. Profesorii nu trebuie să-i influențeze. Interpretarea Scripturii trece prin schimbări pentru a se adapta la noile puncte de vedere, noile descoperiri și posibilități care se potrivesc mai bine cu gândirea lumească. Ceea ce Biblia afirma cu claritate ieri, astăzi este pus sub semnul îndoielii. Teologia sistematică este mai mult sistematică decât teologică – sunt prezentate tot felul de opțiuni privitoare la subiecte importante (cum ar fi natura și caracterul lui Dumnezeu în Open Theism).
Dar ce fel de învățătură este aceasta? Cât de neclară este pentru următoarea generație de pastori și învățători? Când gândirea lumească invadează biserica (după cum se pare că se întâmplă) rezultatul este (a) predicatorii nu vor mai vorbi cu autoritate, ci doar sugestiv, (b) predicatorii nu mai provoacă (gândirea și comportamentul nostru), ci ne încurajează (c) predicatorii nu mai predau învățătură, mai mult sugerează, (d) predicatorii nu vorbesc cu îndrăzneală, ci mai mult ezitant, (e) predicatorii nu dau răspunsuri, mai mult pun întrebări, (f) predicatorii nu transmit certitudini, ci îndoieli, (g) predicarea nu confruntă, ci se adaptează.
Sau, cum spunea altcineva,
„Există semne de întrebare, acolo unde trebuiau să fie puncte de exclamare. Avem ezitare, acolo unde era nevoie de îndrăzneală. Există sfătuire, acolo unde ar trebui să fie învățătură. Avem idei, acolo unde este necesară doctrina. Există impresii, acolo unde se cere a fi imperative.”2
2. Ei nu predică cu autoritate pentru că se tem de oameni. Un lucru duce la altul. Dacă gândirea ta este lumească, atunci nu vei vorbi cu autoritate pentru că te temi de oameni. De ce? Din cauză că gândirea oamenilor este lumească și ea și acest tip de gândire spune: „Nu-mi spune mie ce să fac. Nu ai autoritate asupra mea. Voi trăi după cum doresc. Dacă nu-mi spui ceea ce doresc să aud, du-te și vorbește în altă parte.”
Gândirea postmodernă a clericilor este un răspuns și o reflecție a gândirii postmoderne a celor din bănci. Richard Holland, de la Seminarul The Masters, afirmă: „Acolo unde adevărul este relativ, etica situațională și autoritatea pusă mereu la îndoială, cu siguranță nu este binevenită predicarea expozitivă, cea care delimitează adevărul, definește moralitatea și declară autoritatea lui Dumnezeu.”3
Altcineva a spus: „Nu îndrăznim să vorbim cu autoritate… din simplul motiv că oamenii nu o vor accepta. O epocă a semnelor de întrebare este alergică la semnele de exclamație. O eră care se simte bine cu virgulele, se va opune punctelor.”4
3. Ei nu predică cu autoritate pentru că nu înțeleg și nu au aplicat Cuvântul la propria lor persoană. Pentru a predica cu autoritate, trebuie ca mai întâi să cunoști ce spune Cuvântul, ce semnifică acesta și să-l aplici la tine însuți. Dacă eșuezi în aceste privințe, nu poți predica cu autoritate. Cum poți să-i înveți pe alții, dacă nu știi ce înseamnă? Cum poți să aplici Cuvântul altora, dacă nu l-ai aplicat, mai întâi, la propria persoană? Acest lucru presupune 2 aspecte:
(a) Este necesar să studiezi Cuvântul bine, pe baza principiilor hermeneutice solide, a practicilor exegetice și în dependență de Duhul Sfânt.
(b) Este nevoie să aplici Cuvântul la nivel personal, pe baza ascultării de Domnul și a relației tale cu El.
Așadar, care este antidotul pentru această lipsă de autoritate? Antidotul este să-l imităm pe Isus care învăța „ca Unul care are autoritate” (Mat. 7:28-29). Contextul ne arată că Isus tocmai terminase predica de pe munte, în care El i-a provocat pe oameni cu privire la viața în Împărăție și ce presupune aceasta: a fi sare și lumină pe pământ, să-ți aduni o comoară în cer, nu pe pământ, să ai încredere că Dumnezeu va purta de grijă pentru nevoile zilnice și să ne așezăm viețile pe o stâncă solidă și nu pe nisipul mișcător. Conceptele pe care Isus le-a prezentat aici și față de care i-a provocat pe oameni la ascultare au fost radicale. „Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun” – de ex. că (a) adulterul și crima încep în inimă, (b) căsătoria este pentru toată viața, (c) trebuie să-ți iubești vrăjmașii.
Cu siguranță, învățăturile lui Isus erau în contrast cu cele ale cărturarilor. Ce spuneai cei din urmă? Se pare că învățătura lor era destul de asemănătoare cu cea din zilele noastre. Ei puteau să facă în așa fel încât Scriptura să spune ceea ce doreau ei. Pe când terminau să le împărtășească oamenilor toate diferitele interpretări rabinice, nimeni nu știa la ce se referă textul – nu exista autoritate. Ei foloseau argumente derutante și distincții subtile care aduceau confuzie asupra problemei, așa încât nimic nu era definitoriu. Și exact aceasta este ceea ce doreau ei. Ei erau ca cei despre care ne avertizează apostolul Pavel, cei care (a) „se dedau la povestiri și înșirări de neamuri fără sfârșit care duc la certuri și nu la zidire” (1 Tim. 1:4), (b) „care spun minciuni cu fățărnicie, având cugetul lor însemnat cu fierul roșu” (1 Tim. 4:2), (c), „care au o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Tim. 3:5), (d) „își vor întoarce urechea de la adevăr spre istorisiri închipuite (2 Tim. 4:3-4).
În contrast, învățătura lui Isus era directă, simplă și edificatoare – „să faceți asta… nu faceți asta, …credeți asta… nu credeți asta” (cf. Mc. 11:18; Lc. 4:32; In. 7:46; Mc. 6:2). Vedem că modelul acesta de predicare a fost imitat și de către apostoli în expunerea cu autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu. Când vorbim cu credincioșie Cuvântul lui Dumnezeu (clar, simplu, corect), suntem autorizați să vestim cu întreaga autoritate a lui Dumnezeu însuși – suntem gura Lui.
Cum, deci, să predicăm cu putere spirituală? Puterea spirituală rezultă din viața de sfințenie și din spiritualitatea predicatorului. Este puterea care se mană din cel a cărui viață este plăcută înaintea lui Dumnezeu, și viața celui în care Duhul Sfânt este la lucru. Este puterea lui Dumnezeu prezentă în viața celor care trăiesc ca Hristos, care umblă așa cum a umblat El (1 In. 2:6). Numai prin sfințirea vieții putem să cerem putere în predicarea noastră. Pentru a predica cu putere spirituală (Cuvântul să transforme vieți prin proclamarea Sa și prin rezultate) sunt necesare patru ingrediente esențiale:
1. Puterea lui Dumnezeu
2. Puterea Duhului Sfânt
3. Puterea rugăciunii
4. Puterea Scripturii
Vom privi la aceste patru ingrediente în următorul număr al acestui Jurnal.
Partea II. Pregătirea Pentru Predicare
“Studierea textului: Resurse personale”
Citirea / Studiul personal
Motivul principal pentru citire este propria noastră spiritualitate, să-l cunoaștem pe Dumnezeu. Așa după cum studiezi despre subiecte seculare, tot așa trebuie să citești, să cercetezi, să studiezi și să gândești privitor la Sfânta Scriptură. Asigură-te că ai un program de citire a Bibliei. Petrecem așa de mult timp citind resurse secundare și neglijăm citirea Bibliei. Trebuie să cunoaștem Biblia foarte bine, așa să abordăm întreaga anvergură a Scripturii prin mesajele și studiile noastre. Trebuie să cunoaștem Biblia pe dinafară, așa încât să putem cita din memorie cuvintele unui text, sau cel puțin referința.
Rugăciunea personală
Rugăciunea este un mijloc esenţial de înţelegere a ceea ce a spus Dumnezeu şi continuă să spună. Rugăciunea nu poate fi separată de lucrarea Duhului Sfânt, Cel care i-a inspirat pe autorii Bibliei. Rugăciunea și iluminarea Duhului Sfânt merg mână-în-mână atunci când studiem. Nu putem înțelege Biblia corect (2 Cor. 2:13-14) sau să-i vedem valoare numai prin studiu.
Rugăciunea înseamnă să căutăm ajutorul lui Dumnezeu în (a) înțelegerea Bibliei, (b) extragerea unui mesaj din ea, pentru un anumit public, într-o anumită vreme și (c) aplicarea Scripturii la audiența respectivă.
Duhul Sfânt a promis să ne conducă în tot adevărul. El ne conduce să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu pe care nu-l putem obține în alt mod. Prin urmare nu există scurtătură pentru această parte din pregătirea unei predici.
Meditație personală
Pe lângă „argumentare”, Dumnezeu ne-a dat și capacitatea de a „medita”. Meditațiile creștine diferă de alte tipuri seculare de meditație (Yoga, MT). Meditațiile seculare se focalizează pe golirea minții și intrarea într-o stare mentală/spirituală de nimicnicie. Meditația creștină are în vedere umplerea minții cu gânduri din Cuvântul lui Dumnezeu și intrarea într-o stare de legătură spirituală cu Dumnezeu și Cuvântul Său.o m
Meditația creștină este o modalitate de a ne gândi la ceea ce ne-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său; așa după cum vacile rumegă iarba pentru a obține toți nutrienții, cât mai mult din ceea ce pot obține. Procesul acesta îi permite Duhului Sfânt să lucreaze în mintea și inima ta spre a înțelege întreaga anvergură a textului și spre a avea o apreciere profundă a acestuia.
Meditația creștină produce lumină spirituală care nu poate fi obținută numai prin rațiune sau studiu. Pe măsură ce meditezi la Scripturi:
(a) Duhul Sfânt îți aduce în minte alte conexiuni biblice la care probabil nu te-ai gândi când studiezi textul.
(b) Duhul Sfânt îți oferă o apreciere pentru adevărul textului - „o cunoaștere care trece dincolo de minte și străpunge sufletul”5. Asta este ceea ce Jonathan Edwards a descris ca „un sens autentic de perfecțiune divină asupra lucrurilor revelate în Cuvântul lui Dumnezeu și o convingere legată de realitatea și adevărul din ele.6
(c) Duhul Sfânt îți dă o perspectivă privitoare la aplicarea textului în adunare.
Ascultarea personală
Pentru a înțelege deplin Cuvântul și pentru a te califica să-l predici, trebuie să împlinim ceea ce știm. Dacă nu împlinim ceea ce știm, Dumnezeu nu ne va da ceea ce nu știm. De ce ne-ar oferi Dumnezeu mai mult dacă nu ascultăm de ceea ce El deja ne-a oferit? Ascultarea înseamnă să aplicăm Cuvântul pe care l-am învățat la propriile noastre vieți.
Partea III: Conducere - Să Fii Un Model De Slujitor Evlavios
„Supunerea ta față de Duhul Sfânt”, Pt. 6
În ultimele cinci ediții ale acestui Jurnal Pastoral am studiat subiectul supunerii tale personale, ca lider, față de Duhul Sfânt, pe baza învățăturii din Efeseni 5:18-6:20. Am studiat despre semnificația unei vieți pline de Duhul, necesitatea unei asemenea vieți, realitatea unei vieți pline de Duhul și (în ultimele două ediții) despre activitatea unei vieți pline de Duhul.
După cum am văzut deja, activitatea unei vieți pline de Duhul include armonia plină de Duhul acasă (Ef. 5:22-6:4), colaborarea plină de Duhul la locul de muncă (Ef. 6:5-9); acum vom privi la biruința plină de Duhul în lume (Ef. 6:10-20), subiect cu care vom încheia tematica aceasta.
Biruința plină de Duhul în lume (Ef. 6:10-20)
Spre deosebire de relațiile noastre cu biserica, acasă, la locul de muncă, relația cu lumea nu poate fi niciodată armonioasă, dar poate fi victorioasă. Umplerea cu Duhul este urmată imediat de războiul din lume. Dacă nu ești atacat de diavol, nu ești plin de Duhul. A sta împotriva uneltirilor diavolului presupune putere și protecție din partea lui Dumnezeu. Voi schița acest pasaj, fără a intra în detalii.
1. Biruinţa plină de Duhul în lume presupune protecţie spirituală (6:10-17)
(a) avem protecția spirituală a puterii lui Dumnezeu (10). Fraților fiți întăriți în Domnul și în puterea tăriei Lui. De vreme ce nu ne putem întări singuri, Dumnezeu ne oferă putere (de aici și pasivul fiți întăriți) așa încât să ne putem împotrivi atacurilor diavolului. La fel ca în versetul anterior cheia este în Domnul (10b) – puterea noastră este în și vine de la Domnul. Nu putem să ne descurcăm de unii singuri. Datorită faptului că suntem în Domnul, avem acces la puterea tăriei lui Dumnezeu (10c). Puterea Sa este a noastră, prin Hristos.
(b) Avem protecția spirituală a armurii lui Dumnezeu(11). Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu. Suntem protejați când ne îmbrăcăm cu ea. Armura nu este de niciun folos dacă nu o îmbrăcăm. Dumnezeu ne-o oferă: noi suntem responsabili să o îmbrăcăm. Suntem protejați de o armură completă – „toată” armura lui Dumnezeu. Dumnezeu ne oferă un set complet de armură care include fiecare armă de care avem nevoie în bătălie. Suntem protejați de o armură divină, supranaturală.- întreaga armura „a lui Dumnezeu”. Armura pe care o avem în luptă este a Lui, este de la Dumnezeu.
(c) Avem protecţie spirituală împotriva vrăjmaşului lui Dumnezeu (11b-12) – ca să vă puteți împotrivi uneltirilor diavolului (11). Uneltirile celui rău au început în grădina Edenului, atingându-și apogeul la cruce, unde Hristos l-a biruit, astfel încât noi să putem fi eliberați de sub robia celui rău. Chiar dacă cel rău a fost învins, el încă nu s-a predat. Încă poartă război cu Dumnezeu, atacându-i pe copiii Domnului, însă Dumnezeu ne dă putere să ne împotrivim atacurilor sale.
Vrăjmașul este diavolul – conducătorul armatei inamice. El este of ființă reală, care umblă ca un leu și caută pe cine să înghită. El este acuzatorul fraților. Pentru a putea învinge în această luptă trebuie să cunoaștem tacticile vrăjmașului.
Tacticile celui rău sunt uneltiri viclene. Natura lui nu s-a schimbat de la început – „șarpele era mai șiret decât toate viețuitoarele pământului” (Gen. 3:1). Metodele lui sunt cu îndemânare, iscusite, ingenioase și extrem de distructive din cauză că el este arhetipul înșelătorului.
Bătălia nu este împotriva unor forțe omenești, ci spirituale. Nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui (12a). Bătălia este o luptă, dar nu una împotriva cărnii și sângelui. Lupta noastră nu este cu oamenii, cu slăbiciunile și efemeritatea lor. Dacă acesta ar fi fost cazul, lupta ar fi fost mult mai ușoară. Dar, lupta noastră este cu forțele spirituale ale răului. Luptăm împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor veacului acestuia, împotriva domniilor puterilor întunericului, împotriva forțelor spirituale ale răului care sunt în locurile cerești (12b). Este o luptă nu cu sângele și carnea, ci cu autoritățile și puterile veacului. Este o luptă, nu cu guvernele lumii sa cu dictatori demonizați, ci cu forțe răufăcătoare, forțele spirituale ale întunericului. Aceste forțe operează cu și peste întunericul acestui veac. Ele operează în locurile cerești, nu domeniul unde Hristos domnește mult deasupra acestor forțe, ci în sfera cerească de dedesubt, însă deasupra pământului (Ef. 2:20).
2. Biruința plină de duhul presupune pregătire spirituală(6:13-20).
De aceea luați toată armătura lui Dumnezeu (13a). Nu stați degeaba! Faceți ceva! Îmbrăcați-o! …ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare (13b). Ești responsabil să te îmbraci cu armura, dacă vrei să te împotrivești în ziua cea rea în care trăim. În cele din urmă, rezultatul nu ține de luptă, ci ține de a sta în picioare, iar lucrul aceste depășește puterea noastră.
Experimentăm putere spirituală în viața creștină prin pregătire și protecție spirituală. Pregătirea noastră spirituală implică să avem toată armura spirituală și toată puterea rugăciunii.
(a) Fiți pregătiți cu toată armura spirituală (6:13-17). Fiți pregătiți cu armura adevărului. Stați gata… având mijlocul încins cu adevărul (14a). Fiți pregătiți cu armura neprihănirii. Stați gata… având platoșa neprihănirii (14b). Fiți pregătiți cu armura Evangheliei Stați gata… având picioare încălțate cu râvna evangheliei păcii (15). Fiți pregătiți cu armura credinței. Stați gata… luând scutul credinței (16a). Fiți pregătiți cu armura salvării. Și luați coiful mântuirii (17a). Fiți pregătiți cu armura Cuvântului. Și luați…sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu (17b).
Deci, fiți pregătiți cu toată armura spirituală și…
(b)Fiți pregătiți cu toată puterea rugăciunii (6:18-20)
Purtarea armurii nu asigură de la sine victoria. Pentru a fi biruitor avem nevoie de putere și înțelepciune pentru a ști cum să acționăm și să gândim într-o bătălie – să ascultăm de Comandant; să auzim și să înțelegem tacticile Sale. Toate acestea ne duc la rugăciune. Vă rog să observați…
- Varietatea rugăciunii. Tot felul de rugăciuni și cereri (18a)
- Frecvența rugăciune. În toată vremea (18b)
- Mijlocul rugăciunii. Prin Duhul (18c)
- Modul de a ne ruga. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune (18d)
- Obiectul rugăciunii. Pentru toți sfinții (18e)
- Specificitățile rugăciunii. Și pentru mine ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, că să fac cunoscut cu îndrăzneală tainele Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.(19-20). Deci, rugați-vă pentru persoane, pe nume. Rugați-vă specific pentru nevoile lor. Rugați-vă în mod special pentru cei ce lucrează cu Evanghelia. Să remarcăm o serie de lucruri specifice pentru care să ne rugăm în ceea ce-i privește pe lideri și lucrători: (a) ca să aibă cuvintele potrivite pe care să le rostească la vremea potrivită, (b) să aibă curaj și îndrăzneală să facă de cunoscut Evanghelia, (c) ca nimic să nu-i împiedice să-l slujească pe Hristos – nici măcar închisoare (să acționeze ca ambasadori ai lui Hristos, chiar și în lanțuri).
Concluzii
O viață plină de Duhul este viața creștină normală, însă mulți creștini nu trăiesc în ascultare și supunere de unde rezultă că nu sunt plini de Duhul (18).
Înțelegerea voii lui Dumnezeu (17) este vitală pentru a fi plin de Duhul. Nu poți fi umplut cu Duhul dacă nu înțelegi și nu umbli în voia Domnului. Așa ceva ar fi o contradicție. Cu alte cuvinte, pentru a fi plin de Duhul viața ta trebuie să se supună voii lui Dumnezeu – supunerea și ascultarea față de Cuvântul revelat al lui Dumnezeu.
Oamenii plini de Duhul sunt cei care trăiesc veghetori și nu în mod nechibzuit (15). Ei veghează să-l aibă ca model pe Dumnezeu, să umble în dragoste, să se ferească de rău, să producă bunătate, neprihănire și adevăr, să aducă la lumină faptele rele ale oamenilor întunericului, să-și folosească timpul cu înțelepciune, să trăiască cu o înțelegere deplină a voii Domnului.
Oamenii plini de Duhul veghează să-i dea Domnului toată gloria. Știi că ești pecetluit cu Duhul Sfânt pentru totdeauna. Știi că Duhul îți garantează ducerea până la sfârșit a răscumpărării tale. Când ești plin de Duhul, creierul tău nu este leneș, vorbirea ta nu este redusă, și comportamentul tău nu este destrăbălat. Dimpotrivă, percepția ta cu privire la lucrurile spirituale se ascute, înțelegerea voii lui Dumnezeu este și mai clară, aprecierea față de Cuvântului lui Dumnezeu crește, și starea ta spirituală, per total, este mai bună, siguranța ta este deplină în Hristos și fața ta strălucește cu iubirea lui Dumnezeu.
Care sunt, atunci, implicațiile și efectele faptului de a fi un lider plin de Duhul?
1. Ai influență asupra altora fiind un mode de om evlavios. Alte persoane vor dori să fie ca tine, fiindcă îl văd pe Hristos în tine, iar acesta este un factor puternic în conducerea bisericească. Vei conduce prin puterea caracterului tău transformat.
2. Credibilitatea ta și încrederea câștigată ca lider în biserică. Credibilitatea și încrederea sunt factori majori în conducere. Cea mai mare sursă de credibilitate este o viață evlavioasă – o viață plină de Duhul. Cel mai sigur mod prin care poți dezvolta încredere din partea celor din jur este printr-o viață evlavioasă – o viață plină de Duhul. Cum pot oamenii să nu aibă încredere în cineva a cărui viață demonstrează că este o persoană plină de Duhul Sfânt?
3. Înțelepciune și călăuzire primite de la Dumnezeu - sunt mulți lideri în bisericile noastre care au experiență, bani și abilitate, însă le lipsește înțelepciunea și direcția.
Experiența (și vârsta) nu înseamnă că ai înțelepciune. Înțelepciunea înseamnă cunoaștere cuplată cu judecată și acțiune corectă. Înțelepciunea este discernământ și pătrundere pentru a lua decizii corecte. Înțelepciunea privește dincolo de ce este exterior și superficial, privește spre tărâmul lăuntric. Înțelepciunea face deosebire între ceea ce este ușor și repede și ceea ce este greu și pe termen lung – și atunci alege ceea ce este corect. Înțelepciunea se înrădăcinează în frica de Domnul. Înțelepciunea este una dintre componentele de bază ale conducerii și este așa mare nevoie de ea în bisericile de astăzi. Cred că lipsa de înțelepciune de astăzi are la bază lipsa de oameni plini de Duhul Sfânt.
Experiența nu înseamnă că ai un simțământ clar al direcției. Pentru a fi un lider eficient este nevoie de un simțământ clar al direcției pentru a organiza ceea ce conduci. Cum obținem direcție în slujirea pe care o facem? În primul rând, putem avea o direcție clară din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, trebuie „să studiem pentru a arăta că suntem încercați de Dumnezeu”. În al doilea rând putem avea o direcție clară dacă avem o viață plină de Duhul, în dependență de Dumnezeu și în ascultare de Cuvântul Său. În al treilea rând putem avea o direcție clară dacă trăim o viață de rugăciune. Aceste trei elemente sunt prezente într-o viață de sfințenie – adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, puterea Duhului lui Dumnezeu și eficacitatea rugăciunii.
Partea A IV-A: Schițe De Predici
Jesus’ Dialogue with the Disciples
Pentru versiunea în limba engleză a acestor predici, faceți click pe aceste link-uri: Link 1 - Jn. 20:19-21; Link 2 - Jn. 20:21-23; Link 3 - Jn. 20:24-31
Titlu: Șocul și Realitatea învierii, Partea 4,5,6
Punctul #1: Învierea lui Isus transformă frica în curaj (20:19-23)
1. Hristos cel înviat potolește temerile noastre (19-20)
a) El potolește temerile noastre prin ceea ce spune (19)
b) El potolește temerile noastre prin ceea ce face (20)
2. Hristos cel înviat activează curajul nostru (22-23)
a) El activează curajul nostru de a continua lucrarea Sa (21)
b) El activează curajul nostru de a vorbi cu autoritate (22-23)
Punctul #2: Învierea lui Isus transformă necredința în credință (20:24-29)
1. Necredința nu se lasă convinsă de mărturii secundare (24-25a)
2. Necredința pretinde dovezi concrete (25b-28)
a) Dovezile concrete sunt ceea ce spune Hristos (26)
b) Dovezile concrete sunt ceea ce a făcut Hristos (27a)
3. Dovezile concrete cer un verdict (27b-29)
a) Credința se demonstrează printr-o măreață mărturisire de credință (28)
b) Credința este onorată printr-o măreață binecuvântare de la Hristos (29)
(i) Este bine să vezi și să crezi (29a)
(ii) Este mai bine să crezi înainte să vezi (29b)
Concluzie (30-31)
1 R. Albert Mohler, Jr., As One With Authority in “The Masters Seminary Journal (Spring 2011, 89-98), 89.
2 Mohler, 97.
3 Richard Holland, Expository Preaching: The Logical Response to a Robust Bibliology in “The Masters Seminary Journal” (Spring 2011, 19-39), 20.
4 Mohler, 92.
5 R. C. Sproul, The Soul’s Quest for God (Wheaton: Tyndale House Publishers, 1992), 51.
6 Jonathan Edwards, The Works of Jonathan Edwards, Vol. 2, revised and corrected, Edward Hickman (Carlisle: PA: The Banner of Truth Trust, 1995), 14ff.
Related Topics: Pastors